Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Peste un milion de permise de conducere, emise anul trecut. În România sunt peste 9,9 milioane de vehicule

Peste un milion de permise de conducere, emise anul trecut. În România sunt peste 9,9 milioane de vehicule

Ministerul de Interne transmite că, anul trecut, au fost emise 1.073.522 permise de conducere (faţă de 958.985 în anul 2021), dintre care 317.292 permise au fost eliberate ca urmare a susţinerii examenului prevăzut de lege (cu aproximativ 30% mai mult faţă de 2021).

De asemenea, au fost emise peste 3 milioane plăci cu numere de înmatriculare, scrie Agerpres.

În 2022, erau înmatriculate peste 9,9 milioane de vehicule, înregistrându-se o creştere a parcului auto naţional cu aproape 3 procente faţă de începutul anului.

De asemenea, 396.879 vehicule uzate importate au fost înmatriculate în România anul trecut, cu aproximativ 16 procente mai puţin faţă de 2021.

Poliţiştii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări au emis, anul trecut, peste 1,4 milioane certificate de înmatriculare (mai puţin cu 82.256 faţă de anul 2021, reprezentând o scădere de 5,30%) şi aproximativ 464.000 autorizaţii de circulaţie provizorii, înregistrând astfel o scădere de 21,37% faţă de anul 2021.

Începând cu 27 iunie 2022, în România au fost introduse "numerele verzi" pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2. Modificarea legislativă a avut drept scop asigurarea vizibilităţii acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piaţă a autovehiculelor de transport nepoluante.

Astfel, în România, în 2022, au fost emise 6.116 plăcuţe verzi pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2.

În ţara noastră sunt înmatriculate peste 23.000 de vehicule electrice şi aproape 120.000 vehicule hibride.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus