Mai multe construcții industriale și terenul pe care se află, în suprafață de peste 3 de hectare, din localitatea Miercurea Sibiului sunt scoase la licitație de către ANAF, în cadrul unei proceduri de lichidare a bunurilor confiscate. Finanțele au redus prețul inițial de aproape două ori.
Potrivit anunțului privind vânzarea unor bunuri imobile al ANAF, pe data de 9 martie va avea loc vânzarea prin licitație publică a unor construcții edilitare și industriale pe teren intravilan în suprafață de 31.976 mp, aflate în localitatea Miercurea Sibiului. Prețul de pornire al licitației este de 3,5 milioane lei. Anterior, în luna decembrie, Finanțele au mai organizat o licitație, dar la care prețul de pornire a fost aproape dublu - 6.289.619 lei. Pasul de licitație se stabilește în procentaj de 5% din valoarea de pornire a licitației.
Potrivit primarului din Miercurea Sibiului, este vorba despre fosta bază de recepție a cerealelor: „Înainte de Revoluție era o mare bază de colectare a cerealelor de pe toată raza. Pe urmă niște italieni au preluat, Ital Semințe se numea, dar de ani de zile au abandonat și uite că acum a ajuns la finanțe”.
Ioan Troancă spune că ar fi bine dacă acest teren ar fi pus în valoare „ca să nu mai stea în paragină”. „Nu erau mulți angajați, că era mecanizată. Aveau tot ce le trebuia, ca pe timpurile celea, dar mergea treaba. Apoi s-au cam stricat toate. Da, ar fi o oportunitate pentru investiții. Orice investiție sau orice loc de muncă contează pentru noi, de acolo vine un leu și la Primărie”, spune primarul.
În descrierea anunțului de la ANAF se precizează că bunul imobil, pe lângă, terenul intravilan este compus din următoarele construcții edilitare și industriale: clădire cabină pod basculă (46,8 mp), șopron metalic (1.152 mp), depozit cereale (3.339 mp), șopron descărcare cereale (204 mp), șopron depozitare (432 mp), hangar metalic utilaje (1.640 mp), două hale depozitare cereale (864 mp și 3.250 mp), atelier mecanic (121,5 mp), gospodărie apă (casă pompe + bazin cilindric) – 12 mp, hală depozitare piese de schimb (456 mp), clădire administrativă (birou) – 49,5 mp, pavilion pază (9mp), cale ferată industrială lungime 220 ml (792 mp), șopron metalic cântar (202,5 mp) etc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4654
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Jean
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Anomis
Acum 7 ore
Dth