Pagina de Facebook a filosofului și eseistului Mihai Șora anunță decesul acestuia.
Postarea vorbește despre trecerea în neființă a lui Șora, iar mesajul este semnat de soția acestuia, Luiza Palanciuc.
Informația a fost confirmată și de scriitorul Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook. ”Mihai Șora nu mai este. Odihnească-se în pace”, a scris Cărtărescu.
Postarea care anunță decesul lui Mihai Șora:
”Mihai Șora
7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023
Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul”
Cine a fos Mihai Șora
Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei Mihai Șora s-a născut în 7 noiembrie 1916, în comuna Izvin, județul Timiș.
În 1938 este absolvent de filosofie al Universității din București, iar apoi obține o bursă din partea Institutului Francez din București în Franța, stat unde rămâne până în 1948.
În acest an pleacă în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze.
A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.
După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990).
Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, fapt contestat de Petre Roman.
Andrei Pleșu, ministru al culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”.
În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.
Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate.
Prima soție a lui Mihai Șora, scriitoarea Mariana Șora, a părăsit România la sfârșitul anilor '70 și a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani.
Mihai Șora s-a recăsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora. (sursa: wikipedia)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: a murit mihai șora
Vizualizari: 2588
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Periscop
Acum 9 ore
Excelent +1
Acum 9 ore
Bastiu
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
Emil