Doi poliști din cadrul IPJ Sibiu au fost dați afară în luna noiembrie a anului trecut, în urma finalizării anchetei în cazul unei mașini de poliție furată din fața sediului. Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu a făcut declarații cu privire la acest subiect în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 1 martie, la sediul IPJ Sibiu.
„Puneți-vă dumneavoastră în locul meu, ați vrea să fiți colegi cu doi polițiști de care-și bate joc un oarecare, umilindu-i în cel mai rău mod posibil?”, a întrebat Șeful IPJ Sibiu.
Context
Evenimentul în urma căruia cei doi polițiști au fost dați afară a avut loc în data de 21 octombrie. După miezul nopții un tânăr de 23 de ani din Roșia a furat un Duster al Poliției Rutiere Sibiu și a oprit mașini în trafic, prezentându-se drept polițist.
Demiterile au loc după ce tânărul menționat a fost oprit în trafic, fiind băut, iar apoi a furat mașina din parcarea Biroului Rutier Sibiu.
„La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00.40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Roșia, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În privința autoturismului condus, polițiștii au constatat că este neînmatriculat.
Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Aici acesta a reușit să fure cheile mașinii de poliție.
Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.
De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem.
Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3080
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Cartea ne face bine..
Acum 42 minute
Gelu
Acum 52 minute
Punk
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Oligofrenul