Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat miercuri demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul ţării, accident încheiat cu cel puţin 36 de morţi şi zeci de răniţi, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Într-un comunicat transmis presei, el a spus că demisia este una de onoare şi că "măcar atât" poate face "pentru a onora memoria victimelor".
Karamanlis a mai spus că îşi asumă responsabilitatea pentru "eşecurile vechi" ale statului.
Dintre răniţi, 66 au fost spitalizaţi, inclusiv şase la terapie intensivă.
Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă au fost distruse şi mecanicii celor două trenuri au murit în urma impactului.
Conform media elene, este "cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia".
Anterior, şeful gării din Larisa, în centrul Greciei, a fost arestat.
Până în prezent nu s-a furnizat cauza pentru care trenurile au intrat în coliziune.
Un purtător de cuvânt al guvernului grec a afirmat că cele două trenuri circulau pe acelaşi tronson de cale ferată "de mai mulţi kilometri"
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 946
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Newman
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Armata obligatorie
Acum 7 ore
Ron
Acum 7 ore
Pretentii