Aproximativ 14 copii din Alma, care fac parte din proiectul „Solidari cu copiii singuri acasă” s-au bucurat de activități recreative alături de părinții sau bunicii lor și au creat mici daruri pentru a fi oferite cu ocazia zilei de 8 Martie.
Luni, 6 martie, Primăria Alma din județul Sibiu a găzduit în sala de sedințe o activitate educațională, desfășurată cu copiii din comună, care participă la proiectul „Solidari cu copiii singuri acasă”. Proiectul se adresează copiilor între 3 și 16 ani ai căror părinți (unul sau ambii) sunt plecați la muncă în străinătate. Echipa Arhiepiscopiei Ortodoxe Române formată din preotul Cristian Vaida Cristian, responsabil grup țintă, Claudia Costea, responsabil tehnic și Gabriela Răduleț, asistent social, împreună cu Claudia Huiban, psiholog în cadrul proiectului au desfășurat activități recreative și de socializare atât cu copiii, cât și cu părinții sau bunicii copiilor participanți la proiect.
Psihologul Claudia Huiban a discutat cu părinții participanți problemele pe care aceștia le întâmpină în creșterea și îndrumarea copiilor, oferindu-le suport de specialitate în aceasta direcție. S-a pus un accent deosebit pe îndrumarea copiilor de vârstă preșcolară, elevilor din clasele primare și gimnaziale, pentru a se elimina absenteismul școlar și riscul părăsirii timpurii a școlii. S-au discutat aspecte specifice adolescenților, modul de comunicare și empatie cu aceștia.
Copiii au desfășurat activități recreative, au socializat și au confecționat mici cadouri pentru mame sau bunici, cu ocazia zilei de 8 Martie.
Prioectul înseamnă mult pentru acești copii
La activitate au participat din partea Primăriei Alma și Camelia Theil, asistent social, alături de părintele paroh din localitate, Nicolae Cișmaș. Asistentul social a vorbit pentru Turnul Sfatului despre importanța acestui proiect în viața acestor copii.
„Acest program înseamnă mult pentru copii, pentru că ei sunt mult timp fără părinți acasă. Le prinde foarte bine că cineva se ocupă de ei și se gândește la ei, în primul rând. În cadrul ultimei activități au fost foarte fericiți. Au fost implicați în lucrări manuale, pe ideea că vine 8 Martie. Au fost foarte încântați și activi. Am văzut că sunt deschiși pentru activități venite dinafară”, spune Camelia Theil.
„Solidari cu copiii singuri acasă” este un proiect implementat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română, în parteneriat cu Fundația Europeană FECID și se adresează copiilor rămași singuri acasă după ce unul sau ambii părinți au plecat să muncească în străinătate. Proiectul a început în vara anului trecut și deja are stabilite grupuri țintă la Mediaș, Brădeni sau Racovița. Este un proiect care se axează în special pe latura umană, fiind bine gândit pentru ca acești copii să beneficieze de tot sprijinul de care au nevoie pentru a merge mai departe, chiar dacă unul dintre părinți lipsește. Se urmărește în primul rând sănătatea sufletească și psihică a copilului, evitarea abandonului școlar și sprijinirea pentru a avea o situație școlară bună.
Vă reamintim că „Solidari cu copiii singuri acasă” este un proiect implementat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română, în parteneriat cu Fundația Europeană FECID și se adresează copiilor rămași singuri acasă după ce unul sau ambii părinți au plecat să muncească în străinătate. Proiectul a început în vara anului 2021. Este un proiect care se axează în special pe latura umană, fiind bine gândit pentru ca acești copii să beneficieze de tot sprijinul de care au nevoie pentru a merge mai departe, chiar dacă unul dintre părinți lipsește. Se urmărește în primul rând sănătatea sufletească și psihică a copilului, evitarea abandonului școlar și sprijinirea pentru a avea o situație școlară bună.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: solidari cu copiii singuri aca , mitropolia sibiu , proiect mitropolie , Sibiu , Alma Sibiu , 8 martie ,
Vizualizari: 1045
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
HellTown
Acum 1 oră
Ionica vecinu
Acum 1 oră
Casian