Un accident de circulație încheiat cu trei răniți, printre care doi copii, a avut loc miercuri după-masă în Zona Industrială Vest.
Polițiștii rutieri care au intervenit spun că evenimentul a avut loc pe strada Salzburg.
”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Monaco, o femeie în vârstă de 23 de ani, din jud. Sibiu, a pătruns în intersecția cu strada Salzburg fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre aeroport de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din jud. Timiș”, explică polițiștii.
Doi copii, în vârstă de 2, respectiv 4 ani, pasageri în auto condus de către femeia din jud. Timiș, precum și o pasageră în vârstă de 23 de ani, din celălalt auto, au fost transportați la spital conștienți.
Serviciul de Ambulanță Județean a trimis un echipaj de tip B la eveniment. Echipajul SAJ a asistat medical două femei de 23 de ani care au prezentat traumatisme cranio-faciale. ”O victimă din cele două consultate a fost transportată la UPU Sibiu”, spun reprezentanții SAJ.
De partea cealaltă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis un echipaj SMURD cu medic. Acesta a evaluat medical copiii, ambii fiind transportați la CPU Luther.
”Un copil de 2 ani prezenta un traumatism facial, iar celălalt copil, în vârstă de 4 ani, acuza dureri abdominale”, anunță ISU Sibiu.
În zonă se circulă îngreunat.
Sursa foto: Facebook Info Trafic jud. Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1711


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Gelu
Acum 13 ore
Lucian
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 13 ore
Emil