Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Comisia Europeană introduce un nou „drept la reparare” pentru consumatori, atât înainte de expirarea garanţiei, cât şi după expirare

Comisia Europeană introduce un nou „drept la reparare” pentru consumatori, atât înainte de expirarea garanţiei, cât şi după expirare

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o nouă propunere privind norme comune de promovare a reparării bunurilor, care le vor permite consumatorilor să facă economii şi vor sprijini obiectivele Pactului verde european prin reducerea deşeurilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar citat de Agerpres.

Propunerea le va permite consumatorilor să repare mai uşor şi mai ieftin produsele, în loc să cumpere unele noi. În plus, o cerere mai mare în acest sens va da un impuls sectorului reparaţiilor, stimulându-i în acelaşi timp pe producători şi vânzători să dezvolte modele de afaceri mai sustenabile. De asemenea, propunerea va asigura faptul că mai multe produse sunt reparate înainte să expire garanţia legală şi că, totodată, consumatorii au la dispoziţie opţiuni mai simple şi mai ieftine de reparare a produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic (cum ar fi aspiratoarele sau, în curând, tabletele şi telefoanele inteligente) atunci când garanţia legală a expirat sau când bunul nu mai funcţionează din cauza uzurii.

"Repararea produselor este esenţială pentru a pune capăt modelului care constă în "a lua, a produce, a strica şi a arunca", atât de dăunător pentru planeta, sănătatea şi economia noastră. Nu există niciun motiv pentru care, dacă aveţi un cablu defect sau un ventilator stricat, înseamnă că trebuie să cumpăraţi un produs nou. Astăzi, propunem ca repararea efectivă a bunurilor să devină o opţiune uşoară şi atractivă pentru consumatori", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Propunerea de miercuri introduce un nou "drept la reparare" pentru consumatori, atât înainte de expirarea garanţiei legale, cât şi după expirarea acesteia. Înainte de expirarea garanţiei legale, vânzătorii vor fi obligaţi să ofere reparaţii, cu excepţia cazului în care acestea sunt mai costisitoare decât înlocuirea produsului. După expirarea garanţiei legale, consumatorii vor avea la dispoziţie un nou set de drepturi şi instrumente pentru ca repararea să devină o opţiune uşoară şi accesibilă.

Printre noile drepturi de care vor beneficia consumatorii se numără acela de a solicita producătorilor, în temeiul legislaţiei UE, repararea produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic, cum ar fi o maşină de spălat rufe sau un televizor. Astfel, consumatorii vor avea întotdeauna la cine să apeleze atunci când optează să îşi repare produsele, iar producătorii vor fi încurajaţi să dezvolte modele de afaceri mai sustenabile. În plus, producătorii vor avea obligaţia de a-i informa pe consumatori cu privire la produsele pe care sunt obligaţi să le repare ei înşişi. Va fi pusă la punct o platformă online pentru găsirea de reparatori, care să îi pună în legătură pe consumatori cu reparatorii şi cu vânzătorii de bunuri recondiţionate din zona în care locuiesc. Platforma va permite efectuarea de căutări în funcţie de zonă şi de standardele de calitate, ajutându-i pe consumatori să găsească oferte atractive şi sporind vizibilitatea reparatorilor. În sfârşit, va fi elaborat un standard european de calitate pentru serviciile de reparaţii, pentru a-i ajuta pe consumatori să îi identifice pe reparatorii care se angajează să asigure o calitate mai bună. Acest standard de "reparare uşoară" va fi deschis tuturor reparatorilor din întreaga UE care doresc să se angajeze să respecte standarde minime de calitate, de exemplu pe baza duratei sau a disponibilităţii produselor.

Propunerea Comisiei trebuie să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu.

Un sondaj Eurobarometru recent a arătat că 77% dintre europeni simt că au o responsabilitate personală de a acţiona pentru a limita schimbările climatice. Se aruncă produse care sunt adesea viabile şi care pot fi reparate, dar care sunt adesea aruncate prematur, fapt care produce 35 de milioane de tone de deşeuri, consumă 30 de milioane de tone de resurse şi generează 261 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră în UE în fiecare an. De asemenea, se estimează că înlocuirea produselor în locul reparării lor îi costă pe consumatori aproape 12 miliarde euro pe an. În plus, se estimează că iniţiativa va genera creştere economică şi investiţii în UE în valoare de 4,8 miliarde euro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus