Consecințele nefaste ale discriminării scandaloase între salarii și între pensii

La ordinea zilei este disputa aprigă (penibilă)  asupra modului în care să se salveze pensiile speciale. Se merge – precum văd – până la a le salva cu prețul pierderii celor 3 miliarde de euro promiși prin PNRR. Ne putem aștepta la o astfel de „surpriză” după cum bat interesele în joc ale decidenților implicați. Dar cu toată importanța sumei, nu aceasta ar fi consecința cea mai gravă pentru țară ci faptul că s-ar irosi un prilej, s-ar menține în continuare și s-ar consolida un germene care erodează dinlăuntru structura și stabilitatea socio-morală a societății.

Cu toții muncim. Este adevărat, importanța socială a muncii prestate este diferențiată. Nu suntem, nu putem fi egali. Prestăm după puteri, după aptitudini.  Dar suntem cu toții OAMENI. Deosebirile de expresie socială a muncii nu justifică, nu explică discriminarea gravă a retribuției. 2.181.134  sunt retribuiți cu salariul minim de 3.000 lei.  Nu se spune câți și cât iau mai mult, însă „sursele” vorbesc de retribuții salariale (bugetare) până la 20.000 de euro. De la 3.000 la aproape 100.000 lei lunar este o diferență mai mult decât scandaloasă. Același tratament și în privința pensiilor. De la marea masă a pensionarilor cu 1.800-2.000 lei, s-a ajuns cu pensii de până la aproape 80.000 lei.

Acest mod de a vedea și a trata lucrurile de la nivelul deciziei politice, de la nivelul reglementării parlamentare sau guvernamentale, rupe societatea, o stratifică, o antagonizează. Contradicțiile astfel cultivate nu vizează elemente de decor, de ștaif, de fandoseală ci interesează condițiile existențiale în intima lor profunzime. Nedreptatea, inechitatea planează și tronează asupra traiului zilnic. Nimic mai apăsător, nimic mai perturbator, mai resentimentar, mai provocator de nemulțumiri cu iz de revoltă.

O altă urmare gravă asupra societății este de ordin moral. Pur și simplu s-a creat o falie de indemnitate, de silnicie, de disfuncție morală. Nemulțumitul, umilitul își varsă năduful neputincios asupra vecinului, asupra instituțiilor, adesea în termeni și atitudini depășind puterea de stăpânire iar la polul opus, individul îmbuibat, plenipotent, șarjează  persiflant, domină autoritar. Nici gând ca insul să cugete că bugetul statului este rodul muncii și aportului tuturor, că s-ar cuveni drămuit pe măsura efortului depus de fiecare. Nu are insomnii că el primește înzecit, mult peste măsură. Nu-l bântuie bunul simț că ia de la gura altuia. Nu-l derajează că surplusul lui este alimentat și de sudoarea celui astfel nedreptățit. E total străin de ideea de dreptate, de echitate, de omenie.

În cauză nu sunt implicați numai oamenii, indivizii ci, alarmant, îngrijorător, și principalele instituții politico-juridice ale statului pretins „democratic”. Nu, aceste reglementări nu reflectă voința națională. Nimeni nu l-a votat pe parlamentar să discrimineze între 3.000 și 100.000 sau între 1.800 și 80.000. Societatea n-a acreditat Curtea  Constituțională să nesocotească flagrant constituția ci s-o apere. Art. 16 proclamă solemn egalitatea în fața legii. Curtea Constituțională încalcă „solemn” acest principiu fundamental al democrației când își motivează penibil, pro domo, propriile pensii nesimțite. Iar faptul că decide discreționar, părtinitor, la nivelul unor astfel de derapaje morale, este una dintre dovezile poticnirii noastre pe parcursul dificil al reformei.

Culmea este că nu vrem să luăm aminte de la alții. Recent Uniunea Europeană ne-a avertizat : veniturile discreționare nu numai dezechilibrează balanța ci, de o parte, impietează asupra capacității demersului economic, de altă parte stimulează inechitatea.  Ce vom face?

Există soluții. Pe termen foarte scurt, alinierea tuturor pensiilor la principiul contributivității, eliminând toate sporurile colaterale care discriminează. După care, imediat,  stabilirea unui sistem de salarizare care să reflecte valoarea și importanța socială a muncii , condițiile și eventual riscurile, care să justifice la modul real, judicios, deosebirile, diferențele, fără a fi nevoie de sporuri suplimentare în acest scop. Pensiile ar urma de la sine, judicios, curba contributivă raportată la întreaga activitate. Și încă ceva. Retribuția bugetar-salarială recompensează munca pentru perioada de timp cât putem munci. La bătrânețe sau neputință, pensia. Nu inversezi raportul pensionând în plină putere de muncă.

Este stringentă nevoie de schimbare. O societate a cărei putere statală discriminează  între cetățenii săi, care discriminează între semeni, menține germenele contradicțiilor ireconciliabile cu ideea de civilitate și progres.

 P. S. Acum doi ani când am renunțat la indemnizația specială de vârstă ca fost parlamentar, am sperat că îmi va fi urmat exemplul. N-a fost să fie. Dimpotrivă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).