Marți,
30.09.2025
Ploi Scurte
Acum
9°C

Primăria Agnita a atribuit contractul pentru cele trei autobuze electrice destinate transportului public de calatori în oraș și împrejurimi

Primăria Agnita a atribuit contractul pentru cele trei autobuze electrice destinate transportului public de calatori în oraș și împrejurimi
Foto: Arhiva Turnul Sfatului

Anadolu Automobil Rom este compania care va livra primăriei Agnita cele trei autobuze electrice destinate transportului de persoane, licitație demarată la începutul acestui an. Autobuzele vor circula pe urmatoarele traseul: Coveș - Agnita - Ruja - Iacobeni și retur. 

Valoarea totala a achizitiei (fara TVA) este de 6.600.000 RON, iar fondurile necesare au fost atrase, nerambursabil, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. Atribuirea contractului a fost publicată miercuri, 6 august, în sistemul electronic de achiziții publice.

Alte două companii au depus oferte în cadrul licitației - Automecanica și ATP Trucks Automobile.

Compania câștigătoare a livrat Sibiului și 30 de autobuze electrice destinate transportului metropolitan din jurul Sibiului precum și cele cinci microbuze electrice Karsan, puse în circulație pe așa-numita „Linie verde” din jurul centrului istoric. Totodată, compania a fost și cea care a câștigat contractul de furnizare a 55 de autobuze diesel Sibiului, în cadrul proiectului de reînnoire a flotei Tursib implementat de autoritățile locale în perioada 2017 – 2019.

Autobuzele vor fi categoria M3, o lungime cuprinsă între 9 și 11 metri,.destinate transportului public de calatori in Agnita și împrejurimi, dotate cu echipamente si sisteme de comunicare si informare dinamica a pasagerilor in interiorul mijloacelor de transport si in statiile de asteptare transport in comun. Se vor achiziționa și patru stații de încărcare lentă și două stații de încărcare rapidă, compatibile autobuzelor livrate, se arată în documetul de atribuire. 

Achiziția acestor trei autobuze electrice este primul pas pe care Primăria Agnita îl face pentru dezvoltarea unui serviciu de transport public în nord-estul județului. Inițiativa în vedere dezvoltarea unui serviciu care, în timp, să opereze curse regulate și subvenționate inclusiv pe traseul Sibiu – Agnita.

„Am semnat un parteneriat cu comuna Iacobeni pentru a avea curse regulate de transport public a persoanelor. Încercăm să negociem o asociere și cu celelalte localități din împrejurimi, precum Brădeni. Merghindeal sau Chirpăr. Vorbesc despre negociere, deoarece primarii acestor localități trebuie să-și asume acoperirea unei părți din cheltuielile pe care le generează un astfel de sistem de transport public”, declara în februarie primarul Alin Schiau-Gull pentru Turnul Sfatului.

În prezent, Primăria Agnita oferă servicii de transport public între oraș și satele aparținătoare Ruja Și Coveș. „Acum vrem să extindem acest sistem de transport și la localitățile din împrejurimi, începând cu Iacobeni. Acest proiect este legat și de cel al zonei industriale a Agnitei, pentru că extinderea unui sistem public de transport reprezintă un bonus pentru potențialii investitori”, apreciază primarul.

Conform prevederilor din caietul de sarcini, autobuzele trebuie livrate în decurs de maxim un an de la semnarea contractului. Prin urmare, noile mijloace de transport ar urma să circule începând din 2026

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus