Vineri,
04.10.2024
Innorat
Acum
18°C

CJ Sibiu cumpără 237.445 de containere și pubele cu cipuri, de peste 17 mil. de euro. Banii nu există, încă

CJ Sibiu cumpără 237.445 de containere și pubele cu cipuri, de peste 17 mil. de euro. Banii nu există, încă

În cadrul ”investițiilor-fulger” lansate fără finanțare din cauza timpului scurt rămas, CJ Sibiu a lansat licitația pentru atribuirea unui nou contract, tot cu clauză suspensivă: pentru achiziția de recipiente de colectare a deșeurilor destinate tuturor localităților din județ.

87,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, este valoarea estimată a contractului de furnizare de recipiente de colectare, pe care CJ Sibiu l-a scos la licitație în cursul zilei de azi, 3 aprilie. Contractul are face parte din proiectul de ”investiții complementare în Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Sibiu” și ar urma să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, pe care autoritatea județeană le-a solicitat prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

”Durata contractului va fi de maxim șase luni de la emiterea ordinului administrativ de începere a contractului, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2023, condiționat de termenul final al programului de finanțare POIM 2014 – 2020. (...) Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența clauzei suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de alocarea creditelor bugetare cu această destinație (...)”, se arată în documentația de atribuire a contractului în discuție.

Cu alte cuvinte, dacă în termen de cel mult șase luni, cei de la CJ Sibiu nu reușesc să atragă fondurile necesare, ”procedura de atribuire este anulată”.

Patru sunt tipurile de recipiente din plastic care sunt cerute prin acest contract: containere de 1,1 mc, containere de tip ”clopot” cu un volum de trei mc, pubele cu un volum de 240 de litri și, respectiv, pubele cu un volum de 120 de litri. Doi ani este garanția minimă solicitată - pentru a primi puncte în plus la evaluare firmele interesate pot extinde garanția până la cinci ani.

Toate recipientele vor trebui să aibă și cip-uri RFID-tag, pentru ca descărcarea acestora să poată fi ”citită” de autospecialele operatorului de colectare a deșeurilor.

Pe zone

Cele 237.445 de containere le completează pe cele peste 96.000 de recipiente achiziționate în 2014, tot de către Consiliul Județean Sibiu, plus celelalte alte aproximativ 20.000 de pubele achiziționate de operatorul de la Soma înaintea implementării principiului ”Plătește pentru cât arunci”.

Conform caietului de sarcini, recipientele vor fi împărțite diferite în funcție de zonele în care se află localitățile județului. Astfel, pentru zona 1 (cea din jurul municipiului Sibiu), din cele peste 48.000 de recipiente prevăzute, cele mai multe sunt pubelele de 240 de litri pentru deșeuri din hârtie și carton (peste 29.000).

Pentru zona 2 a județului, cea din jurul Avrigului, documentația prevede livrarea a 28.000 de recipiente, majoritatea fiind – la fel – pentru hârtie și carton (aproape 8.000)

Peste 25.000 de recipiente sunt prevăzute pentru localitățile din zona 3 – Agnita, unde sunt prevăzute câte aproximativ 7.500 de recipiente pentru hârtie și carton, plastic și metal și, respectiv, reziduale.

În zona 4 a județului sunt prevăzute a fi livrate cele mai multe recipiente, în cadrul contractului în discuție: aproape 100.000. Este vorba de zona din jurul Mediașului, unde mai bine de 75.000 de recipiente vor fi din trei categorii, egale ca proporție: reziduale, hârtie și carton, plastic și metal.

În fine, pentru zona 5 – Săliște, sunt prevăzute peste 37.000 de recipiente, majoritatea fiind din același ”trio”: hârtie – plastic/metal – reziduale.

8 mai 2023 este termenul – limită de depunere a ofertelor de către companiile interesate de acest contract. Iar autoritățile județene își asumă faptul că vor termina de evaluat eventualele oferte depuse cel mai târziu pe 2 august 2023.

Citește și Investiții-fulger de 20 de mil. de euro în gestiunea deșeurilor, scoase la licitație de CJ Sibiu. Încă nu există banii necesari

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sifonarea continua

Acum 1 an

sifonarea banilor publici continua. platim deja cele mai mari preturi la gunoi. 32 lei pe luna, 400 lei pe an! mai si selectam si tot degeaba! o sa mareasca sinmai mult preturile.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus