Poșta Română a lansat procedura de atribuire a unui contract pentru amplasarea de echipamente automate, care să funcționeze non-stop și prin intermediul cărora să poată fi trimise, dar și ridicate, plicuri și colete.
75 de oficii poștale din România vor fi dotate cu astfel de echipamente automate, în cadrul unui contract pentru care CN Poșta Română a alocat un buget de 9,75 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Sibiului, ca județ, îi este repartizat doar un singur astfel de echipament, care ar urma amplasat în oficiul de pe strada Mitropoliei.
De la bilete Tursib la colete și asigurări
Echipamentele automate cerute de Poșta Română vor trebui să permită atât preluarea și livrarea de colete și alte trimiteri poștale, cât și plata facturilor de utilități ori a impozitelor, încărcarea cartelelor electronice, eliberarea de vignete, vânzarea de asigurări, de bilete pentru transportul public în comun sau achitarea de taxe de timbru judiciar, după cum se arată în caietul de sarcini al procedurii.
Ca urmare a acestei multitudini de funcțiuni, fiecare echipament va trebui să aibă o serie întreagă de module. De la cel de preluare a corespondenței, la cel de expediere a plicurilor, de cântărire a coletelor și de validare a volumului acestora.
Practic, cu ajutorul acestui automat, sibienii vor putea atât trimite, cât și ridica plicuri ori colete, la orice oră și în orice zi a săptămânii.
Echipamentele vor fi dotate și cu imprimante – pentru tipărirea autocolantelor AWB, de exemplu -, dar și cu sisteme de plată (cash sau cu cardul), scannere pentru coduri QR în vederea identificării coletelor sau camere de supraveghere video.
În cursul anului viitor
Procedura de atribuire a contractului de livrare, instalare și punere în funcțiune a celor 75 de astfel de echipamente automate are termen de depunere a ofertelor ziua de 10 aprilie. Reprezentanții Poștei estimează că vor finaliza evaluarea și atribuirea în cursul lunii octombrie, cel târziu.
Iar termenul de punere în funcțiune a celor 75 de echipamente este de 90 de zile de la emiterea ordinului de începere a contractului.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: posta viitorului sibienilor si , automate plicuri colete , oficiu postal sibiu , Poștă Sibiu
Vizualizari: 1960
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Valentino Versace
Acum 14 ore
Cartea ne face bine..
Acum 14 ore
Emil
Acum 15 ore
Adrian
Acum 15 ore
Newman