Pentru a face loc extinderii terminalului Aeroportului internațional Sibiu, de la finele acestei săptămâni va începe demolarea vechii aerogări.
”Inaugurată în 1959, cu o capacitate de 50 de locuri, vechea aerogară va fi demolată. Cu toate acestea, clădirea va cunoaște o nouă «viață» în cadrul viitoarei dezvoltări a aeroportului”, anunță reprezentanții Aeroportului sibian. Înaintea începerii lucrărilor de demolare, va fi organizat un eveniment de presă, la care vor fi invitați foști angajați, cât și controlori de trafic, pentru a povesti experiențe legate de clădirea care urmează a fi demolată.
Aerogara a început să fie folosită exclusiv pentru birourile administrației Aeroportului din 2007, după ce a fost construit noul terminal
De anul trecut, în cadrul unui nou contract finanțat din fonduri europene nerambursabile, aeroportul a intrat în lucrări din nou, pentru extinderea suprafeței terminalului la aproape 22.500 de mp. Totodată, vor fi efectuate lucrări de lățire a pistei, dar și de reconfigurare a parcării și a accestului.
Lucrările de aproape 50 de milioane de euro sunt programate să se încheie în cursul acestui an.
Sursa foto: Google Street View
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Marirea capacitatii aeroportului este un proiect grandios initiat si implementat de catre echipa galbena castigatoare! Este o necesitate care se impunea de mult timp, mai ales avand in vedere marirea substantiala a numarului de zboruri din anul 2023, an incepand cu care, avem in operare 12 companii aeriene low-cost, 16 companii aeriene de linie (Lufthansa, American Airlines, Qatar, Emirates, Air China, Qantas, Southafrican, Air Ethiopia, etc), precum si un numar mare de chartere spre destinatii exotice. Aeroportul sibian, prin efortul echipei galbene, va detrona in curand aeroportul din Focsani! Multumim conducerii judetene si celei a aeroportului sibian!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Unele prețuri sunt într-adevăr mari și ar trebui revizuite. Dar dacă ne gândim bine, din vânzări se achită ulterior chiria,…
Dream on
Cel mai bun comentariu!!
Desigur orice inițiativă de bun simț e imediat atacată de cercopitecii turului doi ANAPOI
Ce atâta Miunhan, să mai bage 5 curse pă Turcea că asta le place la românași.












Lasă un răspuns