Joi,
18.07.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Grindeanu anunță că forajele pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, secţiunile E şi D, se apropie de finalizare

Grindeanu anunță că forajele pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, secţiunile E şi D, se apropie de finalizare

Forajele pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, secţiunile E şi D, se apropie de finalizare, asocierea de constructori având la dispoziţie 1,83 miliarde de lei (fără TVA), fonduri din PNRR, pentru construcţia acestei secţiuni, a scris sâmbătă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

"Forajele pentru #Lotul 2 al autostrăzii #Lugoj-Deva (secţiunile E şi D) se apropie de finalizare! Deşi termenul contractual pentru execuţia forajelor geotehnice este de 4 luni, acestea vor fi finalizate în mai puţin de 2 luni. #Forajele pentru acest lot, pe care se vor construi cele două tuneluri deja faimoase (#tunelurile pentru urşi), au început în data de 5 martie 2023 şi au ajuns deja la 95%. Pe cei aproximativ 10 km ai acestui lot toate cele 109 foraje necesare se vor finaliza săptămâna viitoare.", a scris Grindeanu.

Potrivit acestuia, contractul pentru construcţia lotului 2 (secţiunile E şi D) al Autostrăzii Lugoj-Deva, semnat anul trecut în luna octombrie, are ca termen de finalizare 45 de luni.

"Perioada de proiectare, în care trebuie executate inclusiv geoforaje, are alocate 11 luni, iar faza de execuţie 34 de luni. Asocierea de constructori are la dispoziţie 1,83 miliarde de lei (fără TVA), fonduri din #PNRR, pentru construcţia acestei secţiuni. Cele mai complicate lucrări pe acest lot vor fi cele pentru construcţia tunelurilor din zona Margina-Holdea (cu o lungime totală de 2,13 km).

După finalizarea acestui lot, se va putea circula pe #A1 (parte a coridorului 4 pan-european) -de la Sibiu la Nădlac- fără întreruperi, doar în regim de #autostradă", a adăugat ministrul, citat de Agerpres.

foto CNAIR

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus