Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Mărturia Alexandrei, la Sibiu, după zece ani de dependență de droguri: „Am vrut să-mi pun capăt zilelor în fața mamei mele anul trecut de ziua mea”

Mărturia Alexandrei, la Sibiu, după zece ani de dependență de droguri: „Am vrut să-mi pun capăt zilelor în fața mamei mele anul trecut de ziua mea”

3.500 de elevi sibieni au ascultat mărturiile cutremurătoare ale unor foști consumatori de droguri, în cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu. Copiii au avut ocazia să afle care sunt implicațiile legale asociate consumului și traficului de substanțe interzise, precum și aspecte de natură psihologică ale consumului. Povestea Alexandrei, o tânără care timp de zece ani a fost consumatoare de droguri, de la marijuana și ecstasy, până la heroină și etnobotanice a fost cutremurătoare pentru cei prezenți. De la un copil cu vise, fata a ajuns pe străzi și în pragul sinuciderii.

Joi, 20 aprilie, la Sala Transilvania din Sibiu, a avut loc conferința „Da vieții fără droguri”, eveniment organizat de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Sibiu, având ca temă conștientizarea tinerilor asupra consecințelor psiho-sociale dar și legale ale consumului de substanțe interzise. În cadrul acestei conferințe, la care au participat aproximativ 3.500 de elevi din Sibiu, în reprize de câte două ore, trei tineri și-au deschis sufletele și au povestit perioada lor de dependență, punând accent pe tot ceea ce consumul de droguri le-a răpit: viață, prieteni, familie, libertate. Tinerii nu sunt din Sibiu, dar au fost de acord să călătorească prin țară și să le vorbească copiilor din orașul nostru despre pericolele consumului de droguri. Povestea Alexandrei este una dintre cele trei, povestită pe parchetul Sălii Transilvania.

Alexandra are o poveste de viață cutremurătoare și ales să o prezinte la Sibiu, pentru ca miile de copii care au ascultat-o să înțeleagă cât de periculoase sunt droguruile. Cu mari emoții, pentru că a recunoscut că este pentru prima dată când vorbește despre asta unui public numeros, și-a început povestea.

„Pentru început vreau să vă spun că-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că trăiesc și am oportunitatea să vă vorbesc și să vă spun cât de rău m-au afectat drogurile și felul în care ele mi-au furat zece ani din viață”.

Citește și Fostă consumatoare de droguri: la 13 ani m-am apucat de fumat, am trecut la primul joint la 17, iar la 20 de ani, la heroină

La început nu se credea dependentă

Alexandra s-a născut într-o familie decentă, cu părinți care aveau puternice principii de viață, pe care au încercat să le insufle și fetei, însă a afectat-o faptul că relația dintre ei nu era una bună.

„Părinții mei întotdeauna se contraziceau. Noi nu mâncam niciodată la aceeași masă. Tata era mai mult plecat din țară și în momentul în care era acasă, el avea tendința de a ne critica și de a ne controla excesiv. Din acest motiv, în multe momente abia așteptam să ies din casă și încercam să o fac cu oricine. Tot din acest motiv, am intrat la 16 ani într-un anturaj în care se consumau droguri și alcool”, povestește fata.

Alexandra spune că timp de un an de zile a reușit să se țină departe de droguri și de alcool și considera că este suficient de puternică să nu cedeze tentației de a încerca. Într-un moment de slăbiciune, însă, în care s-a certat cu părinții ei, și-a rugat unul dintre prieteni să-i facă o țigară cu marijuana. Prima dată nu i-a plăcut, dar a fost tentată să încerce și a doua și a treia oară, ca mai apoi să consume din ce în ce mai mult. Au urmat petrecerile cu muzică electronică, acolo unde fata a început să consume alcool, ecstasy și cocaină.

„Ideea era că simțeam că nu o să ajung niciodată dependentă și că, practic, sunt capabilă să îmi văd de liceu și să nu mă afecteze, dar începusem să mă afund într-o adevărată minciună. O minciună pe care o trăiam zilnic”.

Alexandra a început să chiulească de la liceu, să-și mintă părinții, să-și ferească ochii roșii și să fure din casă pentru că nu-i mai ajungeau banii.

A reușit, totuși, să-și ia BAC-ul, chiar dacă nu cu o notă mare, a intrat la facultate și s-a mutat singură cu o prietenă. A fost momentul în care a simțit că are libertatea mult dorită.

A sfârșit într-o relație cu băiatul care a abuzat-o sexual

Consumul a devenit aproape zilnic, consuma și acasă. A reușit să-și termine și facultatea, însă cu note la limita promovării.

A urmat intrarea într-un anturaj periculos și o petrecere la munte unde, pentru prima dată, din cauza drogurilor și a consumului de alcool a adormit, iar un băiat a profitat sexual de ea.

„A doua zi, când m-am trezit, m-am simțit în cel mai jalnic mod. Nu-mi venea să cred cât de rău am ajuns, dar am încercat să anesteziez acea durere tot cu alcool și droguri.”

Alexandra povestește cu durere în glas că acel băiat, care a profitat de ea, a reușit să o convingă în câteva luni să aibă o relație cu el. O relație care a durat 5 ani de zile.

„Bineînțeles că și el consuma droguri și, împreună, am ajuns să consumăm cantități foarte mari. Ceea ce eu nu știam despre el este faptul că se ocupa și cu traficul de droguri”.

Atunci când a aflat nu s-a gândit nicio secundă la consecințe. Din contră, s-a gândit că asta este o oportunitate de a avea mai multe droguri, mai diverse și mai mulți bani.

Relația a costat-o foarte mult, atât pe ea, cât și pe familia ei. În cele din urmă, au fost prinși de DIICOT și anchetați timp de un an de zile. Iuibitul ei a primit o pedeapsă de trei ani cu executare, iar ea, fiind acuzată de complicitate și punerea la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri, a primit cu suspendare. O perioadă care i s-a părut infernală. Nu doar că a trebuit să dea cu subsemnatul la poliție la orice pas pe care îl făcea, dar nici nu reușea să se angajeze, din cauza cazierului.

A ajuns până la injectarea de heroină

Chiar dacă a realizat că a pierdut foarte multe în viață, Alexandra nu s-a putut opri din consum. Fata spune că simțea că nu se mai încadra nicăieri.

„După o perioadă am spus da și consumului de etnobotanice, ceea ce m-a dus la marginea prăpastiei. Mi-am pierdut locuința și am ajuns în pragul nebuniei. La un moment dat vorbeam singură pe stradă. Mi-am distrus părinții. Le-am furat mașinile pentru a le amaneta, le-am furat tot aurul din casă, dar cu toate astea, să știți că sufletul unui părinte nu se lasă până nu-și salvează copilul. De fiecare dată când încercau să dea de mine mă găseau fie prin ghetourile din București, din Ferentari, fie pe străzi, fie la spitalele de psihiatrie. Anul trecut am avut șase internări la psihiatrie și două tentative de suicid, una fiind chiar în fața mamei mele. Am vrut să-mi pun capăt zilelor în fața mamei mele, anul trecut, de ziua mea. Mi-am făcut părinții să sufere în cel mai crunt mod. I-am făcut de rușine. Nu mai aveam demnitate. Uitasem cine sunt. Nu mai aveam niciun principiu, nu mai aveam nicio speranță. Drogurile mi-au furat tot ce aveam mai frumos”, povestește Alexandra.

La un moment dat, când era internată într-un spital de psihiatrie, medicul i-a vorbit despre Centrul Teen Challenge și Alexandra spune că a văzut mărturia Georgianei Drăgan, directoarea de la centrul de fete și fostă dependentă de droguri. Georgiana a fost și ea prezentă la Sibiu pentru a le vorbi tinerilor din școlile noastre despre ce înseamnă dependența.

După ce a văzut acea mărturie i-a rămas în minte faptul că există speranță și că se poate, dar în acel moment a ales să-și continue dependența încă șase luni, timp în care a spus da și consumului de heroină.

„Am început să trag la folie heroină și apoi să mi-o injectez. Am ajuns să dorm prin ghetouri sau chiar să cerșesc pentru a putea procura banii necesari următoarei doze. Eram capabilă să fac rău oricui pentru a avea bani să-mi procur dozele de care aveam atâta nevoie, pentru că sevrajele pe care eu le simțeam erau atât de puternice încât dorința de a consuma era mai presus și decât viața unui om”, mai spune Alexandra.

Apogeul acestei perioade a fost momentul în care timp de două zile a fost sechestrată într-o casă, de un băiat care a abuzat-o sexual și a umilit-o. A reușit să scape de acolo, a fost găsită inconștientă pe stradă și a fost dusă din nou la psihiatrie. Acela a fost momentul decisiv în care s-a decis, și-a făcut curaj și a mers la un interviu la un Centrul de fete House of Joy.

„Vreau să vă spun că sunt acolo studentă de șase luni. De șase luni nu mai consum droguri și este un miracol faptul că sunt astăzi, aici. În momentul în care am intrat în centru am intrat cu un tratament psihiatric foarte, foarte puternic, dar astăzi nu mai iau nici acel tratament. În momentul de față pot funcționa normal și nu mai simt nevoia de a consuma droguri. Relația cu părinții mei este frumoasă, iar fetele de acolo nu au încetat nici măcar o zi să-mi reamintească cât de valoaroasă sunt, că trecutul nu mă reprezintă și că pot să ajung, cu adevărat cine pot să fiu”, și-a încheiat Alexandra mărturia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 ani

Doar autoritatile statului ar putea stopa contaminarea copiilor cu droguri si jocuri de noroc dar nu vor deoarece pacanelele si drogurile aduc bani multi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus