Accesul în secțiile de Obstetrică Ginecologie I și Neonatologie I ale Spitalului Clinic Județean Sibiu ar fi limitat, susține un cititor Turnul Sfatului, care spune că a trimis conducerii instituției o solicitare în acest sens, îndemnat de mai multe persoane.
Pe de altă parte, spitalul susține că vizitarea este permisă tuturor celor care solicită și nu doar în cazuri grave/excepționale, accesul făcându-se însă doar pe bază de cerere.
„Accesul este limitat și nu sunt permise vizitele decât în cazuri excepționale”
Cititorul Turnul Sfatului susține că în baza unor informări primite de la sibieni, accesul în secțiile de Obstetrică Ginecologie I și Neonatologie I și II, din cadrul spitalului Clinic Județean Sibiu, accesul este limitat și nu sunt permise vizitele decât în cazuri excepționale, respectiv cazuri grave.
”Îmi este greu să înțeleg aceste restricții laund în considerare următoarele: starea de urgență datorată pandemiei a fost ridicată încă din martie 2022 și că spitalele județene din marile orașe din România precum Cluj, București, Timișoara permit vizitele în cadrul aceleiași secți.
Nașterea este o perioada dificilă și încărcată emoțional, care necesită suport moral din partea familiei. Privând lăuza de acest sprijin moral și suport emoțional din partea partenerului și a familiei, poate avea consecințe negative asupra sănătății și stabilității psihice ale mamei.
Deasemenea contactul cu bebelușul nou-născut din ziua nașterii este important și pentru tată și relația lui cu bebelușul”, semnalează cititorul.
El spune că este încălcat dreptul la vizită în secțiile menționate, un drept fundamental al pacientului stabilit prin legea 46/2003.
Spitalul Județean: programul de vizitare este limitat la zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică în intervalul orar 15.30 - 17.00
Contactat de Turnul Sfatului, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Decebal Toderiță, susține că programul de vizitare a pacienților internați în cadrul instituției este reglementat pe baza unei proceduri, iar în cazul secțiilor în cauză vizita este permisă, însă doar la cerere și în limita unui program.
”Referitor la accesul vizitatorilor în cadrul Secțiilor Obstetrică Ginecologie I și II și Neonatologie I și II, vizitarea este permisă tuturor celor care solicită și nu doar în cazuri grave/excepționale, accesul făcându-se însă doar pe bază de cerere, aprobată de medicul șef de secție. De asemenea, programul de vizitare este limitat în momentul de față la zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică în intervalul orar 15.30 - 17.00.
Acest program este unul adaptat specificului activității acestor secții precum și contextului epidemiologic, cu scopul de a limita riscurile de transmitere a bolilor infecțioase de la vizitatori către pacientele internate sau către nou născuți. Practic este vorba despre o măsură de siguranță utilă, care asigură continuitatea și calitatea actului medical în codiții de siguranță.
Cererea tip pentru solicitarea accesului și adresele de email unde trebuie transmisă sunt disponibile pe pagina web a instituției”, transmite Decebal Toderiță.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: program maternitatea sibiu , program spitalul judetean , vizite la spitalul judetean , Spitalul Județean , Spitalul Județean Sibiu , Maternitatea Sibiu
Vizualizari: 835
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Raluca Budusan
Acum 2 ore
Em
Acum 2 ore
Hermann Stadt
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 3 ore
H-Bomb