Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni după ce a bătut un agent de pază al unui supermarket din cartierul Vasile Aaron din municipiul Sibiu. Agentul de pază l-a surprins pe tânăr furând două sticle de băutură.
„La data de 1 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Slimnic, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie,” transmit marți reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă.
Agentul de pază l-ar fi surprins pe tânăr în timp ce încerca să părăsească incinta având asupra sa două sticle de băuturi alcoolice pe care nu le-ar fi plătit. Pentru a-și asigura scăparea, tânărul l-ar fi lovit pe agent în mod repetat, fiind imobilizat ulterior de către persoanele prezente în magazin.
Agentul de pază a suferit vătămări corporale care necesită aproximativ 8 zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciul, în valoare de 116 lei, a fost recuperat.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii presupusului agresor, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: . vasile aaron Sibiu , furt din magazin sibiu , Un tânăr a bătut un agent de p , politia sibiu
Vizualizari: 1844
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul