Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat, el având de executat o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar de trafic de influenţă şi spălare de bani, scrie Agerpres.
"Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1/02.05.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor", se arată pe site-ul Poliţiei Române, secţiunea "Persoane urmărite".
Darius Vâlcov apare cu domiciliul în Slatina, judeţul Olt, însă ultimele informaţii spun că el ar fi plecat de ceva vreme în Italia, acolo unde au fugit mai multe persoane condamnate în România pentru a scăpa de închisoare. De altfel, el nici nu s-a mai prezentat la ultimele termene de judecată.
Lista condamnaţilor care au fugit în Italia este lungă: Dragoş Săvulescu (fost finanţator al clubului Dinamo), Alina Bica (fosta şefă a DIICOT), Ionel Avram (preşedintele CJ Neamţ), Daniel Dragomir (fost ofiţer al SRI), Marian Zlotea (fost şef al ANSVSA) sau Mario Iorgulescu (fiul şefului LPF).
Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv, marţi, de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Este vorba despre 'Dosarul Tablourilor', numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
De asemenea, judecătorii au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.
În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.
Omul de afaceri Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Darius Vâlcov fugit in italia , dosarul tablourilor , dat în urmărire generală , Darius Vâlcov , Poliția Română
Vizualizari: 858
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
Silviu
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Sibian
Acum 10 ore
Sibian