După ce Arina și Sonia au plecat din mijlocul războiului, Sibiul le-a devenit a doua casă: „Mama, ne vom mai întoarce vreodată?”

07 Mai 2023 20:52

Totul a început în 24 februarie, la cinci dimineața. Hanna Remeslo era în pat și dormea cu Arina, fiica ei de numai patru anișori, în locuința lor din Odesa. A auzit o bubuitură mare, care a zguduit toate geamurile. A fost prima explozie, după care a urmat a doua, și mai puternică. Inițial a crezut că sunt focuri de artificii, dar, totuși, zgomotul era prea puternic. Poate exerciții militare? Nici lumina de la explozii nu i-a făcut creierul să se gândească la ceva rău. Se gândea că cineva bate cu lanterna în geam. Când a realizat că sursa de lumină este un foc cu un fum negru, dens, a început să caute informații pe internet și a văzut. Și-a privit fiica și a răsuflat ușurată că nu se trezise...încă.

A trecut un an și două luni de când a început războiul din Ucraina, iar România și-a deschis granițele pentru miile de refugiați din această țară. O parte dintre ei doar au tranzitat țara noastră și și-au văzut de drum, oprindu-se în alte țări ale lumii, dar o parte au rămas aici. S-au angajat, s-au integrat și încearcă să aibă o viață cât de cât normală, chiar dacă inima și gândul le sunt la momentul în care se vor putea întoarce, în siguranță, acasă.

Este și cazul Hannei Remeslo și a fiicei sale Arina, care între timp a împlinit cinci ani, și a Dariei Barulia și a Soniei, fiica ei de aproape trei ani. Cele două au fugit în urmă cu un an din mijlocul războiului și astăzi sunt educatoare la Grădinița pentru copii din Ucraina deschisă de Crucea Roșie în Sibiu. Fetele lor, Arina și Sofia, sunt și ele la grădiniță, una la o grădiniță din centrul Sibiului, din Piața Habermann, iar cealaltă la grădinița la care predă și mama ei.

În urmă cu un an de zile, când a început războiul, Hanna și Arina erau singure acasă, soțul tinerei fiind plecat într-o delegație cu serviciul. În 20 de minute de la primele explozii și-a strâns strictul necesar, și-a luat actele și s-a pregătit să plece la soacra sa, care locuia la cinci minute distanță.

Hanna și Arina

Arina a fost trezită de mama ei și a aflat că trebuie să meargă la bunica ei.

Exploziile au continuat tot mai aproape și mai aproape, pentru că acolo unde locuiau erau încercuite de port și baze militare. În jur s-a instituit panica. Fata era nedumerită, dar i-au spus fie că sunt focuri de artificii, fie exerciții militare, nimic grav. Au fost patru zile în care familia s-a adunat în același loc și când erau explozii coborau în pivniță.

Câteodată erau explozii atât de puternice încât adulții abia reușeau să-și ascundă panica pentru a-i proteja pe cei mici.

„În permanență eram cu gândul că trebuie să plecăm de acolo pentru că nu este un loc sigur nici pentru noi, nici pentru copii”, își amintește Hanna.

Drumul către Izmail, un drum al fricii

Arina a trebuit să afle că ceva rău se întâmplă și mama ei a început să-i povestească că pe mare vin oameni care îi împușcă și trebuie să plece pentru a fi în siguranță. Trebuia să renunțe la tot ce avea acolo. La grădinița la care mergea, fiind în grupa mijlocie, la educatoarea care îi era dragă, la toate rudele care o iubeau și pe care le iubea și la prieteni. A înțeles că nu are alternativă, chiar dacă nu a înțeles de ce. S-au urcat în mașină, și-au luat rămas bun de la rude și au plecat la Izmail, cea mai aproape localitate de frontiera cu România.

Drumul a fost unul al fricii, mama își amintește că erau femei singure cu copii pe un drum pe care erau toate șansele să se întâlnească cu tancuri sau soldați înarmați. Arina știa că merge să viziteze Izmailul și-și tot întreba mama dacă acolo vor fi explozii, iar mama o liniștea de fiecare dată. Au stat acolo o lună.

Nu erau explozii, într-adevăr, dar se auzeau mereu sirene. Arina era din ce în mai curioasă și a început să pună întrebări peste întrebări. Hanna a fost nevoită să-i vorbească despre război, despre teritorii, despre sânge vărsat, dar de fiecare dată o asigura că este în siguranță. Fetița de doar patru anișori a ajuns să se obișnuiască cu sirenele, cu coborâtul în pivniță și cu lacrimile ascunse ale mamei sale.

„Noi suntem împreună, noi suntem în siguranță”, îi tot repeta mama. După o lună au trecut granița în România. Una dintre cele mai puternice amintiri pe care Arina le are este că au trecut pe un pod și pe podul acela erau multe jucării de pluș. „Pot să iau una, mama?”, a întrebat Arina, iar când mama ei i-a dat afirmativ din cap fetița și-a ales un delfin pe care l-a ținut tot drumul strâns la piept. Acel delfin este și în ziua de astăzi mărturia vie a drumului lor spre România.

Arina cu delfinul luat la trecerea graniței

Inițial, au ajuns la Constanța, unde Arina și-a făcut prieteni noi, cunoștințe noi, bucurii noi și aproape că a uitat că a plecat de undeva. Dar a fost nevoită să se mai rupă o dată, pentru că nu mai puteau sta în Constanța și trebuiau să găsească o locație unde să se stabilească, pentru că războiul nu dădea semne să înceteze. Așa s-au decis la o locație mai aproape de munți și între Brașov și Sibiu, au ales Sibiul.

Au ajuns în Sibiu în august 2022

Era din ce în ce mai greu pentru Arina să înțeleagă de ce se tot mută. Nu înțelegea de ce nu-și poate vedea bunicii, de ce a trebuit să plece de la grădiniță, de ce merg tot înainte și nu se mai întorc înapoi, acasă. Copiii mai mari pe care îi cunoscuse în Constanța i-au vorbit despre război și la cei cinci anișori pe care îi împlinise voia să știe dacă o să se mai poată întoarce vreodată acasă. „O să putem”, o liniștea mama. „Sigur că putem. Mai trebuie puțină răbdare și puțin timp și totul va fi bine. Acum trebuie să fim doar în siguranță”.

Arina și Hanna sunt în Sibiu din luna august a anului 2022. Arina este în grupa mare la grădinița din Piața Habarmann. Și-a făcut prieteni și copii români, mai ales la blocul la care stă, dar și copii din Ucraina, pe care i-a cunoscut la grădiniță. Acolo a început să meargă în luna octombrie, la 8 luni de când războiul a împiedicat-o să mai meargă în țara ei.

Cea mai mare bucurie a fetei a fost prima zi de grădiniță. S-a întors acasă și i-a spus mamei. „Îți imaginezi? Am întâlnit copii care vorbesc limba mea, mama. Eu îi înțeleg.” Din acel moment Arina se trezește fericită în fiecare dimineață, bucuroasă să meargă la grădiniță. Este lumea în care ea înțelege și este înțeleasă.

Arina la grădiniță

Arina este o fetiță foarte sociabilă și-și face ușor prieteni. În cartierul în care s-a stabilit în Sibiu sunt mulți copii de vârsta ei și chiar dacă nu le cunoaște limba se înțelege de minune și cu ei. Se joacă împreună, se vizitează și între ei nu sunt niciun fel de bariere.

Astăzi nu mai pune întrebări referitoare la război. De revelion au fost acasă, în Ucraina, unde și-a revăzut bunicii și pe toți cei dragi rămași acolo, de care nu s-a dezlipit. Și-a revăzut jucăriile, rochițele pe care și le adora, dar au trebuit să se întoarcă, pentru că acasă încă nu este un loc sigur. De a doua plecare, Arina a fost mai conștientă. De data aceasta copila a plâns mult, dar a înțeles. S-a întors cu mama ei să-și ducă viața mai departe aici, în România, unde ea merge la grădiniță.

Aici îi place să meargă la cursuri de pictură, la locurile de joacă de lângă casă și să petreacă timp cu prietena ei de 8 anișori, care îi este și vecină și cu care se înțelege, chiar dacă vorbesc limbi diferite. Iubește animalele și îi este foarte dor de Gaika, pisica pe care a lăsat-o acasă.

Arina s-a întors purtând în suflet o promisiune de la tatăl ei. Că atunci când se va putea întoarce acasă, în Ucraina, va primi și un cățeluș. Unul adevărat. A învățat și câteva cuvinte în română: numără foarte bine până la zece, știe să salute, spune mulțumesc, poftă bună sau noapte bună.

Hanna, în calitatea ei de educatoare la o grădiniță din Sibiu pentru copii veniți din Ucraina, îi vede și pe ceilalți micuți, nu doar pe a ei. Spune că mulți nu știu de au trebuit să plece de acasă, dar sunt însă și copii care știu mult prea mult pentru vârsta lor.

Sonia locuia lângă o bază militară

Sonia avea un an și jumătate când a început războiul în Ucraina. Micuța se născuse în timpul pandemiei de COVID-19 în Fontanca, un sat de lângă Odesa. Familia Soniei locuia lângă o bază militară. De fapt, erau chiar gard în gard cu ei. Părinții ei aveau un fel de pensiune cu zece camere. Locuiau și ei acolo, iar restul camerelor le închiriau turiștilor care veneau la mare, dar și militarilor care nu doreau să locuiască în cazarmă. În ziua în care a început totul, Sonia s-a trezit ca niciodată la ora 10.00.

Părinții ei văzuseră la știri că a început războiul, dar nu au conștientizat neparat și și-au continuat ziua în mod normal. În depărtare se auzeau împușcături, dar militarii păreau liniștiți. La ora 12.00, Sofia trebuia să doarmă de amiază și în momentul în care mama ei o adormea o bombă a explodat chiar lângă casa lor. Impactul a fost atât de puternic că au avut senzația că explozia a fost în casa lor. Geamurile s-au spart. Daria a intrat într-un atac de panică. A luat-o pe micuța Sonia și au fugit în pivniță.

Acolo au locuit o lună jumătate, șase persoane, pentru că și-au dat seama că este cel mai sigur loc. A fost o lună jumătate în care Daria, mama Soniei nu a părăsit deloc pivnița din cauza atacurilor de panică și nici nu a putut dormi nopțile. Sirenele porneau chiar lângă casa lor iar șuieratul rachetelor trase de pe mare spre Odesa se auzea frecvent. Atunci Daria a decis că trebuie să facă ceva.

În Sibiu unde aveau deja prieteni

Chiar dacă nici ea și nici Sonia nu aveau actele în ordine au pornit spre România. Au ajuns la Sibiu, acolo unde o prietenă a Dariei se afla deja. Și-au găsit un apartament în mai puțin de o zi și și-au pus actele în ordine. Se întâmpla în aprilie 2022. Se gândeau că vor sta o lună, dar după un an și două luni, Sonia și mama sa sunt tot în Sibiu. Copila a început să frecventeze grădinița aici și să fie alături de mama ei atunci când încercă să-și calmeze atacurile de panică, care încă o sâcâie. Ce face mama ei, face și ea. Închide ochii și-i imită respirația.

Este prea mică pentru a înțelege ce se întâmplă. În octombrie au fost în Ucraina pentru a-și vedea tatăl și rudele care nu au plecat de acolo. S-au întâlnit cu toții în Izmail. Singurul lucru pe care îl conștientizează Sofia este că nu poate fi cu tatăl ei. De fiecare când trece pe lângă gară își amintește de tatăl ei și vrea să fie cu el.

De când este în România, Sofia are aproape trei ani și mama ei o descrie ca pe un copil cu personalitate. Primii prieteni și i-a făcut aici și-i place mult să cânte. Melodia Elsei din Frozen este preferata ei. Știe să facă podul singură și reușește să facă și sfoara. Locul ei preferat este Grădina Zoologică și îi este dor de borșul roșu de acasă.

Sonia este ca un soare și de fiecare dată când stă în stația de autobuz, câte o bunică sau un bunic îi dau câte ceva. Fata le face concerte, cântând special pentru ei.

Notă: Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media - instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) - Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.

Sonia pe drumul înspre România

În jurul copiilor s-au schimbat multe, dar pentru ei cel mai important a fost că mama le-a stat mereu aproape. Unde este mama, pentru ei este acasă. Acasă este acum și Sibiul pentru Arina și Sonia. Sunt protejate de durerea părinților, care au trebuit să renunțe pe nepusă masă la vise și planuri și într-o singură zi și-au strâns viața într-o valiză, plecând printre oameni necunoscuți.

Fetele sunt bine și fericite la noi, iar brațele deschise ale românilor au însemnat mult pentru ele și mamele lor. Acum fac parte din comunitatea noastră, chiar dacă poartă în suflet dorința arzătoare ca într-o zi să se poată întoarce, în siguranță, acasă, în Ucraina. Vor fi triste când vor părăsi România, pentru că și-au făcut prieteni, dar vor fi bucuroase să revină în concedii în țara care le-a adoptat când le-a fost mai greu. Hanna nu are cuvinte să mulțumească unui popor „cu o inimă și un suflet mare” despre care spune că le-a primit și le-a ajutat să depășească momentele grele și să se integreze.

Sonia la grădiniță

Daria și Sonia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi