Un tânăr de 34 de ani din Tălmăcel a provocat un accident rutier în această seară, la intrarea în Tălmaciu, dinspre Boița, după ce a intrat pe DN7 fără să se asigure.
”Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un moped pe DC 61 (Drumul Tălmăcelului), un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tălmăcel, a pătruns în DN 7 fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Vâlcea spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din jud. Vâlcea”, anunță IPJ Sibiu.
Imediat după producerea coliziunii, mopedistul a părăsit locul, fiind depistat în scurt timp în curtea unui imobil din apropiere, unde ar fi încercat să ascundă mopedul condus.
”Din verificări a rezultat faptul că mopedul este neînregistrat, iar conducătorul acestuia nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mopedistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, informează polițiștii sibieni.
S-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
Mopedistul a fost dus la spital cu o ambulanță SAJ, având traumatism cranio-facial.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1150
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Bambolero
Acum 12 ore
@Dan
Acum 12 ore
Aci Duțu
Acum 12 ore
Emil