Al doilea deces a rezultat în urma unui accident rutier produs în cursul zilei de duminică, în județul Sibiu. De această dată, accidentul a avut loc în municipiul reședință de județ.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 14:00 a zilei de duminică, în stația Tursib de pe Calea Gușteriței, înainte de subtraversarea pe sub centura ocolitoare a Sibiului. ”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că șoferului unui autoturism, în vârstă de 24 de ani, sibian, ar fi intrat în coliziune cu un autobuz staționat în stație”, anunță polițiștii sibieni.
La accident au venit atât echipaje ale SMURD, cât și ale Ambulanței, fiind nevoie de intervenția celor de la descarcerare. „Forțele sosite la locul intervenției au descarcerat o persoană de sex masculin, aflată în stop cardio-respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare însă, din nefericire, tânărul în vârstă de aproximativ 24 de ani nu a răspuns manevrelor, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia”, transmit cadrele medicale. „Tânărul avea leziuni traumatice foarte grave”, arată reprezentanții Serviciului județean de ambulanță.
În autobuzul care staționa în stație nu a fost rănit niciun pasager.
Citește și Un șofer de 72 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina
Sursa foto: SAJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: sofer 24 ani calea gusteritei , sofer mort calea gusteritei , accident duminica , accident calea gusteritei
Vizualizari: 13316
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Xxx
Acum 6 ore
Xxx
Acum 6 ore
Kokos
Acum 7 ore
X-ulescu
Acum 7 ore
Nobody