Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Nu toate deșeurile generează costuri. O parte din acestea produc bani

Nu toate deșeurile generează costuri. O parte din acestea produc bani

Costurile gestionării tonelor de deșeuri pe care sibienii le produc în fiecare zi sunt plătite din buzunarul celor care le produc. Doar că deșeurile care sunt sortate corect nu consumă bani, ci produc venituri.

La Sibiu, taxele pentru acoperirea costurilor generate de colectarea, sortarea, depozitarea și transportul deșeurilor sunt încasate pe principiul generic denumit „Plătește pentru cât arunci”. Și, de fapt, acest principiu este aplicat doar pentru deșeurile care nu mai pot fi reutilizate și pentru cele biodegradabile.

Primul pas pentru introducerea acestei inițiative a fost cel de creare a unei infrastructuri digitale de monitorizare a deșeurilor. Practic, fiecare pubelă sau container pentru deșeuri reziduale (recipientele de culoare neagră) au fost dotate cu un cip (pubelele au spații dedicate pentru amplasarea unor astfel de cipuri). Odată montate pe pubele, fiecare cip a fost ”marcat” cu adresa la care se află pubela respectivă, astfel încât la ridicarea deșeurilor, când pubelele sunt golite în autospeciale, sistemul digital al acestor mașini înregistrează automat faptul că de la adresa respectivă a fost descărcată pubela de deșeuri reziduale la o anumită dată și oră.

Toate aceste informații sunt transmise într-un sistem centralizat, aflat la dispoziția autorităților.

Cip-urile de identificare au fost montate și pe recipientele destinate deșeurilor reziduale amplasate pe platformele de colectare publică (cele din zonele de blocuri). În acest fel este calculată și cantitatea de deșeuri reziduale generate de cetățenii “arondați“ fiecărei platforme publice de colectare a deșeurilor.

La fiecare descărcare a unei pubele negre, echipamentele instalate pe autogunoieră ”citesc” cip-urile instalate pe pubele

Abonamente

În urma implementării principiului “plătește pentru cât arunci“, taxa de salubritate pe care o plătea fiecare gospodărie s-a transformat în abonament (sau, în termeni mai tehnici, în Pachet de Servicii de Salubritate de Bază). Valoarea acestui abonament diferă de la localitate la localitate (fiind stabilită de consiliile locale în funcție de cât de bine selectează locuitorii localității respective deșeurile), dar și în funcție de numărul de persoane care locuiesc în respectiva gospodărie.

În cadrul acestui abonament, fiecare gospodărie beneficiază de un anumit număr de ridicări a deșeurilor depozitate în pubela neagră, cea destinată deșeurile reziduale (adică deșeurile care nu mai pot fi reciclate sau compostate, fiind depozitate la groapa de gunoi).

Deșeurile reciclabile sunt ridicate gratuit

Pentru celelalte tipuri de deșeuri colectate separat, care pot fi reciclate, ridicarea conținutului pubelelor nu mai este taxată. Cu alte cuvinte, pentru golirea pubelelor galbene (pentru plastic și metal), albastre (pentru hârtie și carton) și a recipientelor verzi (pentru sticlă) abonamentul lunar prevede costuri zero.

Cu o condiție: ca deșeurile din fiecare pubelă să fie corect selectate conform destinației fiecărui recipient. Altfel, în primă fază acestea nu vor fi ridicate, după care vor fi încadrate la categoria “deșeuri menajere“ (cele din pubela neagră). Iar golirea acestora, care depășește deja golirile incluse în abonament, va trebui plătită suplimentar.

Pentru cei care locuiesc la bloc

Situația nu este mult diferită nici pentru cetățenii care locuiesc la blocuri sau în condominii, care își depozitează deșeurile pe platformele publice. Primăriile au arondat fiecărei platforme publice apartamentele din zonă, astfel încât la fiecare platformă să poată depozita deșeuri doar anumiți cetățeni.

La final de an, la regularizare, nu vor mai trebui să plătească nimic suplimentar acei cetățeni arondați unei platforme publice care au sortat corect deșeurile (astfel încât conținutul containerelor destinate deșeurilor biodegradabile, de exemplu, să nu fie considerat neconform și să fie aruncat la groapa de gunoi).

Dacă deșeurile nu au fost sortate corect și, prin urmare, și containerele amplasate suplimentar au fost umplute de mai multe ori, la regularizare se va aplica o taxă suplimentară de 28 de lei pentru fiecare golire “peste abonament“. Valoarea totală a costului suplimentar va fi suportată în mod egal de către toți cetățenii arondați respectivei platforme publice. În municipiul Sibiu, locuitorii de la bloc sau condominii care colectează selectiv și nu vor să fie penalizați din cauza unor vecini care nu fac acest lucru, au posibilitatea să depună singuri deșeurile reciclabile (hârtie, plastic, metal etc) la mai multe puncte amenajate. Cu dovada primită de la punctele amenajate ei vor fi scutiți de eventualele costuri suplimentare generate la platforma publică la care sunt arondați.

Până anul acesta, autoritățile sibiene au decis să nu aplice penalități pentru cei care nu au respectat regulile de colectare selectivă.

Acest material a fost publicat în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”

Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda comunității

Proiect sprijinit de 

 

Parteneri

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1940

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus