Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

USR Porumbacu de Jos: Un conflict aprig s-a iscat între consilierii locali cu privire la decontarea cheltuielilor de transport pentru profesori

USR Porumbacu de Jos: Un conflict aprig s-a iscat între consilierii locali cu privire la decontarea cheltuielilor de transport pentru profesori

Fostul primar al comunei, Ioan Strava (PSD), care nu a depus eforturi aproape deloc pentru dezvoltarea școlii locale în ultimii 16 ani, consideră că profesorii ar trebui pedepsiți pentru rezultatele slabe ale elevilor.

Situația este una îngrijorătoare, deoarece lipsa consensului politic în acest domeniu afectează negativ educația și motivația cadrelor didactice. Cheltuielile de transport acoperite de către comunitate sunt măsură necesară pentru a sprijini profesorii în asigurarea unui mediu educativ favorabil și accesibil pentru toți elevii. În special în contextul în care profesoratul este asigurat de tot mai puțini specialiști și în foarte multe școli necesarul de educatori trebuie completat din alte localități.

“Este regretabil faptul că fostul edil al comunei nu a acordat suficientă atenție finanțării școlii în timpul mandatelor sale, iar acum dorește să arunce vina pe profesori pentru slabele performanțe ale elevilor. Astfel de abordări nu fac decât să submineze eforturile depuse de profesori și să compromită încrederea comunității în administrație” a declarat Nicu Gross, președinte USR Porumbacu de Jos.

Timp de 16 ani, generații de copii au suferit sub administrația sa, și nici acum, în al 13-lea ceas, nu își asumă propriile acțiuni și dorește să taie tot ce poate din educația copiilor noștri. Poate ar trebui să facem o listă a realizărilor sale impresionante pentru a înțelege de ce are dreptul să se arate nemulțumit de o sumă relativ mică pentru un serviciu vital în comunitate. Educația reprezintă fundamentul dezvoltării unei comunități și trebuie tratată cu responsabilitate și respect. În țara noastră, ideea unei "Românii educate", cum și-o dorește domnul președinte, a devenit aproape un clișeu, un slogan frumos, dar departe de a fi realizat. 

Pentru a evita situația în care rămânem fără profesori, este necesară o continuitate și stabilitate în procesul de decontare. Abordarea de a emite Hotărâri ale Consiliului Local la intervale de 3 luni, cu sume mici, nu este clar eficientă. Soluția constă în includerea în Legea Educației a obligației de decontare și alocarea anuală a unei sume estimate în funcție de numărul de profesori navetiști și distanțe. Deconturile ar trebui să fie realizate lunar sau trimestrial între școală și primărie pentru a asigura o soluție coerentă și predictibilă.

Însă suntem încă în zona în care consilieri locali fără pregătire în domeniu, fără o analiză în prealabil, contribuie la dezastrul sistemului nostru de învățământ… pentru că pot! De fapt atâta pot… să facă economie de la ce e vital și esențial. Oare cum ar fi, domnilor consilieri, să vă implicați și să găsiți soluții concrete pentru a construi și nu pentru a dărâma?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sus