Vineri,
25.04.2025
Partial Noros
Acum
21°C

Taxiurile din Sibiu, verificate de polițiști. Amenzi de 3.500 de lei

Taxiurile din Sibiu, verificate de polițiști. Amenzi de 3.500 de lei

50 de de autoturisme conduse în regim TAXI au fost verificate miercuri de echipaje ale Poliției Sibiu și ale  Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

„La data de 17 mai a.c., între orele 10,00 – 13,00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, au desfășurat o acțiune punctuală având drept scop principal creșterea gradului de siguranță pe linia transportului public de persoane, în regim taxi, pe raza municipiului Sibiu,” transmit reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.

Pe parcursul acțiunii desfășurate, polițiștii au verificat 50 de autoturisme conduse în regim TAXI, au efectuat 50 de testări alcoolscopice și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei. De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Printre neregulile sancționate de către polițiștii rutieri se numără conducerea unui autovehicul având termenul I.T.P. expirat, nerespectarea obligației de a afișa în interiorul vehiculului, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, precum și un ecuson cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto, efectuarea de transport în regim de taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa taxi scoasă din funcțiune sau fără a elibera bonul la finalul cursei.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, precizează sursa citată.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus