Duminică,
15.09.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Primele parcări închise pentru biciclete, în Brașov: 60 de lei pe an sau 5 lei pe lună, pentru un loc

Primele parcări închise pentru biciclete, în Brașov: 60 de lei pe an sau 5 lei pe lună, pentru un loc

Începând din luna iunie, braşovenii îşi vor putea lăsa bicicletele în parcări publice dedicate, amenajarea primelor două containere standardizate şi securizate în acest scop fiind finalizată în aceste zile, a anunţat luni Primăria Braşov.

Primele două parcări de biciclete au fost amenajate în cartierele Noua şi Astra, iar până la sfârşitul lunii se vor finaliza lucrările şi la cea de a treia, de la Făget, din zona Gării, scrie Agerpres.

Parcările pentru biciclete sunt amenajate sub forma unor containere standard, securizate, cu o înălţime de 2,5 m şi o capacitate de 50 de biciclete, în cazul celor de pe str. Soarelui (Astra) şi de la Făget, sau de 25 de biciclete, în cazul celei din Noua şi vor funcţiona independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice.

Accesul în parcare se va face printr-un sistem securizat, cu yală electromagnetică şi cititor de card, iar supravegherea se va realiza cu camere video.

Valoarea unei parcări pentru 50 de biciclete este de 208.122,5 lei + TVA şi 171.395 lei + TVA pentru cea de 25 de locuri.

În şedinţa din această lună, Consiliul Local va aproba şi regulamentul, după care va începe procedura de închiriere a locurilor de parcare. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererii persoanelor fizice care au domiciliul stabil/reședința în apropiere (în cartier) și care au în proprietate o bicicletă. Dacă numărul cererilor este mai mare decât disponibilitatea locurilor de parcare, se va organiza o procedură de atribuire prin licitație a locurilor disponibile. Propunerea de taxă este de 60 lei pe an, respectiv 5 lei/lună pentru un loc.

Conform proiectului de regulament care va fi propus spre aprobarea Consiliului Local în această lună, închirierea locurilor se va face pe o perioadă de un an de zile. O persoană poate închiria maximum două locuri, iar numărul maxim de locuri pentru fiecare familie este de patru. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus