Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Iohannis și ministrul Apărării participă joi la Ziua Eroilor, la Sibiu. Președintele îl primește apoi pe Frank Steinmeier, președintele Germaniei

Iohannis și ministrul Apărării participă joi la Ziua Eroilor, la Sibiu. Președintele îl primește apoi pe Frank Steinmeier, președintele Germaniei

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi preşedintele Klaus Iohannis vor participa, joi, de la ora 10, la ceremonia militară şi religioasă organizată de Ziua Eroilor la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava din Sibiu. 

Președintele Iohannis îl va primi apoi pe Frank-Walter Steinmeier, președintele federal al Germaniei. Împreună vor purta discuții la Primăria Sibiu, unde se va întâlni și cu primarul Astrid Fodor, precum și cu reprezentanți ai Forumului Democrat al Germanilor din România. De asemenea, cei doi vor vizita Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ din Sibiu și Biserica fortificată din Cristian.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează, joi, în marile garnizoane din ţară, precum şi la mausoleele eroilor şi la cimitirele şi parcelele de onoare, ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuţi la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operaţii.

În 1995, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare naţională, data celebrării fiind de Ziua Înălţării Domnului, potrivit tradiţiei creştin-ortodoxe.

România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia - Războiul de Independenţă, al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak.

Mai multe informaţii despre veteranii de război ai Armatei României pot fi găsite pe pagina oficială dedicată lor de către Ministerul Apărării: veteraniiromaniei.mapn.ro.

Citește și Ambasada Germaniei confirmă vizita președintelui Steinmeier în Sibiu. Va vizita și Biserica fortificată din Cristian

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Cornel Opinceanu

Acum 2 ani

Se intorc valorile in tara?
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

La jefuit si talharit populatia nici dracul nu-i intrece...Sarbatoresc infrangerea din razboiale mondiale si victoria in curatarea bubelor mafiei si coruptiei endemice.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus