Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, pe 1 iunie autoritățile locale din Sibiu deschid un loc de joacă nou pe str. Lungă. Tot acolo, este inaugurat și un loc de joacă pentru câini.
„De 1 iunie le facem cadou celor mici intrarea la Lacul Binder și la Zoo și încă o mică surpriză: am deschis locul de joacă nou de pe strada Lungă, cu multe echipamente, pe mai multe vârste. Lucrările de modernizare a zonei de blocuri din cartierul Terezian se apropie de finalizare, parte din acestea fiind crearea unei zone pentru timp liber. Împreună cu locul de joacă pentru copii am deschis și al patrulea loc de joacă pentru câini din Sibiu”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, miercuri seara, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, locul de joacă pentru copii include echipamente pentru mai multe vârste:
- Un echipament modular cubic, compus din 3 cuburi suprapuse și două tobogane în spirală, iar la interior, sunt incluse elemente de cățărare
- Un joc numit planetariu, cu formă de cupolă pe care sunt figurate elementele celeste. Jocul are și funcții de escaladă, prin plase, scări și pereți de cățărare.
- Un complex cu 2 tobogane, platforme, scări, poduri suspendate și panouri interactive
- Un echipament care se numește jurnal de rulare, fiind un pod alcătuit din bușteni care se rotesc, îmbunătățind echilibrul și coordonarea. La acestea se adaugă alte echipamente care au același scop, al dezvoltării echilibrului și îndemânării
- Echipamente de cățărare numite sugestiv: cascada zânelor, capcana peștilor, o pădure de alpinism și o piramidă de cățărare
- Un carusel
- Diverse tipuri de leagăne, inclusiv unul cu țarc pentru copiii foarte mici
- Cinci figurine pe arc pentru copii cu vârsta de peste 2 ani
- Groapă cu nisip pentru copiii mici.
Spațiul este completat de diverse tipuri de bănci, inclusiv mese cu bănci încorporate, o masă pentru tenis, o masă pentru șah și table, coșuri de gunoi triple pentru colectarea selectivă a deșeurilor, coșuri de gunoi pentru dejecțiile câinilor și 5 rastele pentru biciclete. În zona parcului a fost amplasată și o cișmea și o toaletă publică inteligentă. De asemenea, s-au amenajat zone verzi, cu iarbă și arbori.
În ceea ce privește locul de joacă pentru câini, acesta este format din diverse echipamente pentru salt, cățărare, slalom destinate câinilor de orice tip de talie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: loc de joaca pentru copii sibi
Vizualizari: 2032
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul