Mai mulți fotografi sibieni au expus o parte dintre lucrările lor vineri, 2 iunie, în cadrul Galeriei de Artă a UAP Sibiu. Expoziția IMG_001.jpg este organizată de artistul plastic Florin Viorel, iar curatoarea ei este Alexandra Runcan.
Zeci de sibieni au fost prezenți vineri după amiaza în spațiul din Piața Mare, de la numărul 12. Proiectul expozițional are scopul de a aduna și lega un grup de inițiativă pentru promovarea fotografiei de artă.
„Mă bucur că ați venit în Galeria UAP din nou sau pentru prima dată, o parte dintre voi. Este pentru prima data când se organizează doar o expoziție foto în această galerie a UAP Sibiu. După cum știți, artele vizuale sunt segmentate pe anumite secțiuni. Am aflat anul trecut prin intermediul lui Daniel Bălțat că există un nucleu de fotografi geniali și în Sibiu. Rezultatul acestor discuții îl vedeți astăzi, este un proiect foarte reușit, foarte dinamic și foarte controversant pentru unii dintre dumneavoastră ca imagistică. Vreau să-i felicit pe expozanți și să le mulțumesc că m-au primit și pe mine cu o lucrare, mai este și un asamblaj pe care o să-l descoperiți în a doua încăpere”, a spus Florin Viorel.
Alexandra Runcan, curatoarea expoziției, i-a felicitat pe fotografi și a vorbit despre importanța fotografiei, dar și despre modul în care aceasta influențează și înfrumusețează societatea actuală.
„Vreau să încep prin a le adresa mulțumiri expozanților și anume Ovidiu Matiu, Tudor Troancă, Oscar Iustin, Gina Ștef, Rareș Helici, Alexandru Moga, Daniel Bălțat, Dan Tarcea, Dan Șușa, Adrian Bugariu, Sigrid Cîrjan, Alex Lupașcu, Carol Hruby, Radu Poșa, Alpár Takács, Louis Guermond și nu în ultimul rând lui Florin Viorel care participă cu un asamblaj. Sunt fericită pentru inițiativa voastră de a expune împreună, îmi place cum puneți bazele uni grup. Deja pe simeze se văd posibile perspective de colaborare. Sper că nu v-am dezamăgit cu aranjarea expoziției, sper să vă fie pe plac și lucrările voastre să fie puse în evidență.
Deși fotografia este printre mediile tinere de exprimare artistică astăzi este cea mai prezentă, lucrăm cu ea poate mai bine de 13 ore pe zi. Toți fotografii aici prezenți au o sarcină foarte grea pentru viitor, voi sunteți cei care v-ați înhămat oarecum la a educa, voi sunteți cei care ajungeți primii la iubitorii de frumos și voi aveți capacitatea să schimbați gustul, să-l educați și să-l duceți către ceea ce considerați voi că merită a fi în artă. (...) Se simte, de asemenea, și influența școlii de fotografie Image Art și a domnului Daniel Bălțat, dar și a lui Rareș Helici. Să știți că aprecierea dumneavoastră pentru Sibiu li se datorează lor în mare măsură pentru că ei au obiectivele, ei surprind momentele și efervescența acestui oraș”, a spus aceasta.
Expoziția IMG_001.jpg, realizată de fotografii sibieni și și de artistul plastic Florin Viorel, va rămâne deschisă aproximativ trei săptămâni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4720
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iwebvdm
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Dan
Acum 4 ore
Aci dutu
Acum 4 ore
Rammstein