Un bărbat care a încercat să se sinucidă prin incendiere a fost salvat de jandarmi și de polițiști. Evenimentul a avut loc într-o localitate din județul vecin. Bărbatul era cunoscut cu probleme psihice, dar nu se cunosc motivele pentru care ar fi recurs la un asmenea gest. După ce a fost oprit a ajuns la spital și se află sub supraveghere.
Luni, 5 iunie doi jandarmi și doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, respectiv Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o acțiune comună de intervenție pentru a preveni un incident tragic în localitatea Stolniceni din județul vecin.
Aceștia au reușit să salveze un bărbat care intenționa să-și ia viața prin incendiere.
„La fața locului au găsit un bărbat în vârstă de 56 de ani, care amenința că se va autoincendia, fiind stropit cu benzină, hainele sale erau complet imbibate de substanța inflamabilă, iar în mâna ținea și o brichetă, evidențiindu-și intenția de a o folosi pentru a-și pune în aplicare amenințarea”, transmit polițiștii vâlceni.
Forțele de ordine aflate la fața locului au încercat să stabilească o comunicare eficientă cu bărbatul în cauză pentru a-l convinge să renunțe la gestul extrem.
„În timp ce se dialoga cu bărbatul, un jandarm și un alt polițist s-au deplasat într-o altă zonă a locației, având în vedere că acesta nu îi observa și profitând de această oportunitate, aceștia s-au apropiat discret prin spatele bărbatului, reușind să-l imobilizeze”, mai spun polițiștii.
În cele din urmă bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Județean Vâlcea pentru evaluare și asistență medicală specializată.
Conform informațiilor obținute, bărbatul în cauză ar fi cunoscut cu probleme psihice și ar mai fi fost internat în trecut. Încă nu se cunoaște motivul pentru care acesta a intenționat să recurgă la un astfel de gest.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3846
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
John S
Acum 8 ore
Emil
Acum 10 ore
Nustiu
Acum 10 ore
Leonard