Joi,
19.09.2024
Partial Noros
Acum
14°C

Profesorii și angajații din Educație au respins și ultima ofertă a Guvernului. Greva generală continuă

Profesorii și angajații din Educație au respins și ultima ofertă a Guvernului. Greva generală continuă

Profesorii și angajații din Educație au respins oferta făcută vineri, 9 iunie, de Guvern, potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate de reprezentanții sindicatelor. Pe baza unui referendum făcut cu membrii de sindicat aflați în grevă, cele două federații au decis să respingă ultima propunere a Executivului, cea prin care angajații ar fi urmat să primească câte 1.500 lei net în luna octombrie și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării.

Tot astăzi ar avea și loc și o ședință comună a Consiliilor Naționale ale Liderilor celor două federații, conform surselor noastre. Greva generală din școli continuă.

Duminică, 11 iunie, are loc o ședință de guvern la ora 10 și, după ea, un briefing de presă, potrivit unui anunț al Executivului, transmis jurnaliștilor acreditați. La briefing vor participa Ministrul Educației, Ligia Deca, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Guvernul va adopta ofertele pentru profesori, chiar dacă ei le-au refuzat. O situație similară a avut loc și în urmă cu o săptămână. Joi, 1 iunie, Guvernul a adoptat prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă cu o seară înainte, după care le-a chemat pe sindicate la discuții.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Sibian SB

Acum 1 an

Nu cedati, domnilor! Nu va mai lasati jigniti si hartuiti de unii cu doua clase, voi care invatati de o viata!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus