Actualizare: ISU Sibiu transmite că în urma precipitațiilor înregistrate în această după-amiază 20 de pompieri militari sibieni au acționat pentru scoaterea apei din aproximativ 25 de locații (subsoluri de case - pivnițe, garaje subterane, gospodării-curți).
S-a acționat cu un număr total de șase motopompe transportabile, o motopompă renorcabilă, opt electropompe, o autospecială de stingere, o autoscisternă și 6 autospeciale de primă intervenție.
S-a intervenit pe următoarele străzi pentru evacuarea apei: Dealului, Vasile Cârlova, Anatol France, Dr. Ștefan Stânca, Carpen, Bungardului, Ștefan cel Mare, Moldoveanu, Locomotivei, Henri Coamndă, Johann Sebastian Bach, Bungardului, Petru Poni, Fabricii, Fântânii, Lupeni, Turghenev, Lebedei, Călugăreni, Ilarie Chendi, Maramureșului, Călțunul și Strungului.
De asemenea s-a intervenit pentru degajarea unui copac și a unui stâlp de lemn căzute, pe strada Spartacus din municipiul Sibiu.
Știre inițială: Având în vedere precipitațiile înregistrate în această după-amiază, mai multe gospodării și locuințe au fost afectate de inundații, anunță reprezentanții ISU Sibiu.
La acest moment pompierii militari sibieni intervin cu șapte motopompe, pe mai multe străzi din municipiul Sibiu pentru scoaterea apei. Este vorba de locuințe sau gospodării de pe străzile Dealului, Vasile Cârlova, Anatol France, Dr. Ștefan Stânca și strada Carpen.
De asemenea se intervine și în localitatea Bungard unde a fost inundat subsolul unei case.
Imagini cu străzile din Sibiu în urma ploii torențiale din această după-amiază
Meteorologii au anunțat pentru duminică averse de ploaie ce vor avea trecător și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de precipitații vor depăși local, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 15-20 l/mp și pe arii restrânse 25-30 l/mp.
Intervențiile sunt în dinamică și se va reveni cu detalii.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 4539
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Raluca Budusan
Acum 1 oră
Em
Acum 1 oră
Hermann Stadt
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
H-Bomb