Taximetriștii din Sibiu vor să se alăture colegilor din mai multe orașe ale țării într-un protest de proporții împotriva Bolt și Uber, anunțat pe 20 iunie. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile române au permis pătrunderea pe piața din România a acestor companii de transport alternativ din cauza cărora spun că mulți taximetriști au falimentat.
Duminică, 11 iunie, aproximativ 60 de taximetriști din Sibiu de la toate firmele de taxi din oraș s-au întâlnit în zona cartierului Avangarden pentru a discuta detaliile unui protest de amploare împotriva transportului alternativ, protest ce este anunțat în data de 20 iunie. Vasile Spânu, unul dintre cei mai implicați taximetriști în această acțiune spune că primele semnale au venit de la colegii din București și Cluj.

„Nu suntem nemulțumiți doar noi, cei din Sibiu, ci din toată țara. Este ilegal ce fac cei de la Bolt sau Uber și nu este corect față de noi. Suntem în jur de 230 de taximetriști care ne-am adunat în doar două zile și vom participa la protest. Fiecare dintre noi o să ne implicăm și o să facem tot posibilul ca autoritățile să ne asculte”, spune taximetristul sibian pentru Turnul Sfatului.
„Protest pe patru roți” este deviza manifestației plănuite pe data de 20 iunie de la ora 11.00.
Protestul se vrea a fi simultan, în toate orașele implicate și se va desfășura pe un traseu, prestabilit.
Taximetriștii vor trece prin fața următoarelor instituții: Primărie, Anaf, Consiliu Județean, Prefectură și Autoritatea Rutieră Română (ARR).
Prin acest protest taximetriștii vor să atragă atenția că nu sunt respectați în România și să sublinieze faptul că întotdeauna corupția va ucide și va distruge tot ceea ce este frumos.
Printre cerințele lor se numără eliminarea transportului alternativ, eliminarea din România a celor de la Bolt și Uber și abogarea OUG 49/2019, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, ordonanță care reglementează transportul alternativ de persoane.

Vasile Spânu lucrează de mai bine de 26 de ani în taximetrie și este decis să lupte și să se facă auzit, atât pentru colegi, cât și pentru clienți, despre care spune că ar trebui să circule în siguranță.
Potrivit acestuia, 18 orașe și-au anunțat participarea la protest, iar din alte 10 orașe se așteaptă răspuns.
Printre cele care participă la protest sunt București, Cluj-Napoca, Bacău, Timișoara, Alba Iulia, Bistrița Năsăud, Botoșani, Arad, Sibiu, Galați, Adjud, Brașov, Baia Mare, Pitești, Târgu Mureș, Focșani, Tulcea și Adjud.
Sunt așteptate să se alătur și orașele Iași, Suceava, Târgu Neamț, Piatra Neamț, Ploiești, Oradea, Buzău, Constanța, Târgu Jiu și Craiova.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: protest impotriva uber si bolt , protesti taximetristi Sibiu , protest taximetristi , uber , bolt , foto , video ,
Vizualizari: 24532


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
No Name
Acum 3 ore
Ion
Acum 3 ore
Che
Acum 3 ore
Sofer