Astăzi a fost zi cu emoții pentru elevii care au absolvit clasa a VIII-a, pentru profesorii și apropiații lor. Au susținut prima probă din cadrul Evaluării Naționale, la limba și literatura română. În județul Sibiu, peste 3.000 de copiii au susținut acest examen. La ieșire, marea majoritate au fost bucuroși că subiectele au fost ușoare și că, în cea mai mare parte s-au descurcat. O parte dintre ei au fost așteptați de părinții și bunicii ușurați că, în ciuda grevei din învățământ, examenele naționale s-au ținut la timp.
Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu a fost în cursul zilei de luni cel mai mare centru de examen, cu 151 de absolvenți. În jurul orei 11:30, elevi și părinți încă se înghesuiau în poarta colegiului pentru a schimba impresii. Pe partea opusă, pe trotuar, Kevin vorbește la telefon, cel mai probabil cu părinții lui. După ce a închis, a fost de acord, timid, să răspundă la câteva întrebări.
„A fost ușor. Am avut caracterizare de personaj. Eu am reușit să parcurg și să fac toate subiectele. Recunosc că am mai multe emoții pentru matematică”, spune Kevin. Băiatul a terminat clasa a VIII-a la Colegiul Goga și așteaptă să vadă rezultatele pentru a decide ce liceu va pune cap de listă. Emoțiile examenului încă nu i-au trecut și cu greu reușește să schițeze un zâmbet.
La câțiva metri depărtare o frumoasă familie din care fac parte mama, tatăl și bunica au venit să-l susțină pe Mihai. Băiatul afișează o liniște senină pe chip. Nu zâmbește, dar ochii îi strălucesc de satisfacție.
„A fost super. A fost ușoară și partea de literatură unde am avut caracterizare și partea de gramatică. Nu am avut emoții la română, dar voi avea la mate”, spune Mihai Sămărghițan.
Mihai alături de familia lui
Citește și: Peste 3.200 de elevi din Sibiu vor susține Evaluarea Națională. Luni este prima probă
Emoții au avut și părinții lui, dar mândria cu care își privesc copilul nu lasă loc de interpretare: l-au susținut și îl vor susține în orice provocare. „Acum este mai bine, dar recunoaștem că am avut emoții. Mâine o să ne tragem sufletul și miercuri o luăm de la capăt”, spun ei.
Raul, Casian și Dragoș tocmai au ieșit de pe poarta liceului. Sunt veseli și plini de adrenalină. „A fost foarte frumos, a forte ușor, ne-am descurcat, acum cu Dumnezeu înainte. Eu aș vrea sincer să merg la Energetic”, spune Raul Șerban Popa. Băiatul vrea să devină electrician, iar liceul ales îi va fi această șansă. Casian este pasionat de calculatoare și spune că se pricepe foarte bine la ele de aceea își dorește să ajungă la Colegiul Lazăr, la Mate-Info. Dragoș este pasionat de comerț, de aceea va alege Liceului Economic.
De la stânga la dreapta Dragoș, Casian și Raul
„Pentru noi la română a fost mai greu. Matematica ni se pare foarte ușoară. Cred că un cel puțin 8 vom lua”, spun băieții.
Nu departe de ei se află Maria, care a fost însoțită de bunica ei. Fata spune că la matematică are cele mai mari emoții. „Examenul de astăzi a fost destul de ușor. La mate am cele mai multe emoții. Aș vrea să obțin o medie care să-mi permită să intru la Liceul Pedagogic”, spune ea.
Maria alături de bunica ei
La Regina Maria entuziasmul a fost puțin mai scăzut
La Regina Maria un alt centru de examen unde mulți elevi de clasa a VIII-a au susținut proba la Limba și literatura română mai sunt doar câteva grupuri de elevi și părinți în față. Unii nu au vrut să-ți împărtășească emoțiile motivând că sunt stresați și obosiți, mai mult părinții, în timp ce copiii lor încercau să spună că examenul nu a fost atât de greu. Doi băieți cu numele de Darius, apoi Marc și Oana au fost mai vorbăreți.
„A fost mediu ca și grad de dificultate. De exemplu, la partea de gramatică cred că am avut două exerciții mai grele, în rest a fost simplu”, spune Oana. Mai departe copiii ar vrea să meargă la Goga sau la Ghibu. În ceea ce privește materia la care au mai multe emoții părerile sunt împărțite, doi dintre ei au scăpat pentru că la română au avut mai multe emoții, iar ceilalți doi vor trăi adevăratele emoții miercuri, când vor avea examenul la matematică.
În mare parte, copiii spun că nu i-a încurcat greva din educație. Au avut timp să se pregătească mai bine, spun ei. Unii dintre părinți însă, au spus că au avut emoții cu privire la susținerea acestor examene.
„Nu cred că ar fi fost în regulă pentru copii să se amâne aceste examene. A fost greu pentru că am avut emoții pe toată perioada grevei, neștiind cum se va termina toată povestea. Eu spun că este bine că au susținut examenele la timp”, spune Luminița, una dintre mamele care își aștepta fata să iasă din examen.
La proba care a avut loc astăzi, 19 iunie, au fost prezenți 3.123 candidați (95,10%), iar 161 candidați (4,90%) nu s-au prezentat la examen. Nu au existat candidați eliminați pentru tentativă de fraudă.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, după ora 15.00.
Miercuri, 21 iunie, elevii care au terminat clasa a VIII-a vor susține proba la matematică în 87 centre de examen.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 4526
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Raluca Budusan
Acum 3 ore
Em
Acum 3 ore
Hermann Stadt
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 4 ore
H-Bomb