Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Program FITS, duminică: Flamenco în Piața Habermann, cei trei purceluși ajung pe Nicolae Bălcescu, concert Mahala Rai Banda în Piața Mare

Program FITS, duminică: Flamenco în Piața Habermann, cei trei purceluși ajung pe Nicolae Bălcescu, concert Mahala Rai Banda în Piața Mare

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu ajunge duminică, 25 iunie, la a treia zi. După un show cu drone și cod roșu de acrobați în prima zi și după zeci de spectacole în a doua zi, Miracolul continuă în ziua a treia cu la fel de multe evenimente speciale. Printre recomandările zilei de duminică fac parte spectacolele de flamenco, circul contemporan, dar și un concert marca Mahala Rai Banda.

Ediția din acest cuprinde cel mai mare număr de evenimente de până acum, 809. Dintre acestea, 381 sunt spectacole indoor, 160 sunt spectacole outdoor și 428 evenimente speciale.

Ce vedem în a treia zi de festival

Primele evenimente ale zilei de 25 iunie încep la ora 11:00 și sunt, la fel ca în primele două zile, dedicate celor mai mici dintre spectatori: Ne jucăm și reciclăm (Katakrak, în Piața Mică) și Teatrul și Lumea Copilăriei (Fundația Abracadabra, Parcul Sub Arini).

INEDIT. La ora 12:30, în Gara Sibiu, vă așteaptă nu trenul, ci duetul Adrian Schvarzstein & Juratè Sirvytė-Rukstelė, cu reprezentația Ne primiți și pe noi? - un spectacol interactiv despre migrații, exil, nou-veniți – despre noi toți, în esență! Spectacolul se reia la 19:15 pe Pietonala Nicolae Bălcescu.

 
De la ora 15:00, cvintetul Judy’s Harmonica Ensemble ne încântă cu piese de pe coloana sonoră a unor filme clasice, compoziții originale din Taiwan precum și „Rapsodia română” a nemuritorului George Enescu, la Academia Forțelor Terestre.

PUNK ROCK este propunerea Teatrului Excelsior din București pentru publicul de la FITS30, cu un subiect cât se poate de actual:  Un grup de adolescenți aflați în pragul examenului de Bacalaureat se confruntă cu presiunea inerentă „intrării oficiale în viața de adult”. Spectacol nerecomandat celor sub 15 ani, cu o singură reprezentație în FITS, la ora 16:00, la Fabrica de Cultură.

De la ora 17:00, cu reluare la ora 22:00, la Sala Studio, Teatr im. Stefana Jaracza w Olsztynie (Polonia) ne oferă Bucuria simplității, un spectacol în care protagonista este doar un trup care joacă un rol – o actriță în lumea teatrului și o femeie în lumea reală – și care este supus la diferite opresiuni, inclusiv la opresiunea sinelui.

De la aceeași oră, 17:00, la Filarmonica de Stat Sibiu, inegalabilul, stelarul Gigi Căciuleanu vă așteaptă la Text Shop (Fundatia Art Production cu sprijinul JTI), un spectacol de doar o oră și 15 minute de la care, cu siguranță, publicul va pleca cu regretul că nu a durat mai mult!

La fel ca în primele două zile, artiștii din Proiectul Moștenirea, parte din Festivalul Statuilor Vivante – vă așteaptă pe Cea mai frumoasă stradă din Sibiu (Cetății), la ora 19:15, pentru a vă încânta cu talentul lor.

De la ora 19:30 suntem invitați în Piața Habermann la spectacolul „Flamenco Fusion” care concentrează esența tradiției dansului spaniol – dansul stilizat, dansul bolero și flamenco.



Pentru Arta de a povesti mergem la Teatrul GONG (Sala parter) de la ora 20:00, unde dramaturgul și regizorul Alexis Michalik (Franța) ne propune o explorare inedită a modului în care umanitatea este dependentă de ficțiune.

Tot de la ora 20 suntem invitați să-i vedem pe Pietonala Nicolae Bălcescu pe cei trei purceluși. „Cei trei purceluși din bine-cunoscuta poveste s-au făcut mari, iar acum rătăcesc pe străzi, căutându-și o casă nouă, dansând și făcând glume pe seama bătrânului lup, care încearcă să-i oprească, ca întotdeauna... Dar s-au dus zilele în care lupul sufla cu vânjoșie! Cele patru personaje renumite prind viață pe străzi și transformă totul într-un joc!”, este descrierea spectacolului.

 
De la ora 21:00, cine a reușit să prindă bilete, vede Cel mai bun spectacol UNITER 2023: Seaside Stories de la Teatrul de Stat Constanța, la Fabrica de Cultură. Nici secțiunea Outdoor nu se lasă mai prejos, însă: de la ora 21:15, în Piața Habermann vedem Ultimul cuvânt de pionier, un spectacol modern bazat pe cultura dansului de stradă Hip Hop, cu un repertoriu bogat și energic.

De la ora 22:45, trupa Mahala Rai Banda se va afla pe scena din Piața Mare cu un super concert.

Întregul program poate fi văzut aici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Juris

Acum 2 ani

Frumos. FITS e pana la urmă o oază de pozitivitate și frumos în această lume agitată și parcă nebună!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus