Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
16°C

S-a terminat BAC-ul pentru o parte dintre elevii sibieni. Peste 96% au susținut cea de-a treia probă

S-a terminat BAC-ul pentru o parte dintre elevii sibieni. Peste 96%  au susținut cea de-a treia probă

Astăzi, 28 iunie, s-a desfășurat proba E.d) - proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare a fost de 96,73%, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Din cei 2.416 candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris, s-au prezentat 2.337 candidaţi (96,73%), iar 79 candidați au absentat (3,27%).

Nu au existat candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau care să fie eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Următoarea proba va avea loc joi, 29 iunie 2023 la limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 3 iulie, până în ora 12.00. Contestațiile pot fi depuse în ziua de 3 iunie 2023 (în intervalul orar 12:00 - 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate vineri, 7 iulie 2023.

Situația, pe discipline

  • anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: 311 candidați înscriși, 303 candidați prezenți (97,43%), 8 candidați absenți (2,57%);
  • biologie vegetală și animală: 475 candidați înscriși, 445 candidați prezenți (93,68%), 30 candidați absenți (6,32%);
  • chimie anorganică, tehnologic: 14 candidați înscriși, 8 candidați prezenți (57,14%), 6 candidați absenți (42,86%);
  • chimie organică, tehnologic: 1 candidat înscris, 1 candidat prezent (100%);
  • chimie anorganică, teoretic: 4 candidați înscriși, 4 candidați prezenți (100%);
  • chimie organică, teoretic: 28 candidați înscriși, 28 candidați prezenți (100%);
  • economie: 8 candidați înscriși, 8 candidați prezenți (100%);
  • filosofie: 5 candidați înscriși, 5 candidați prezenți (100%);
  • fizică, tehnologic: 57 candidați înscriși, 49 candidați prezenți (85,96%), 8 candidați absenți (14,04%);
  • fizică, teoretic: 81 candidați înscriși, 81 candidați prezenți (100%);
  • geografie: 754 candidați înscriși, 733 candidați prezenți (97,21%), 21 candidați absenți (2,79%);
  • informatică, matemetică-informatică: 129 candidați înscriși, 129 candidați prezenți (100%);
  • informatică, științele naturii: 58 candidați înscriși, 58 candidați prezenți (100%);
  • logică, argumentare și comunicare: 438 candidați înscriși, 432 candidați prezenți (98,63%), 6 candidați absenți (1,37%);
  • psihologie: 23 candidați înscriși, 22 candidați prezenți (95,65%), 1 candidat absent (4,35%);
  • sociologie: 30 candidați înscriși, 30 candidați prezenți (100%).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1022

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus