David și Daria Geamănu, doi frați din Sibiu, și-au donat alocațiile și bursele pentru a susține un proiect al Crucii Roșii Sibiu. Copiii au donat împreună 2.000 de lei, bani care vor fi destinați pentru instruirea unui grup de 12 cadre didactice în acordarea primului ajutor. Ambii au participat, cu ani în urmă, la competiția „Sanitarii pricepuți” și spun că știu cât de important este să cunoști să acorzi primul ajutor.
La jumătatea lunii iunie, Crucea Roșie - filiala Sibiu în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, a lansat un proiect de instruire a cadrelor didactice în acordarea primului ajutor. Misiunea este una importantă pentru filială, având în vedere că dascălii lucrează cu copii și oricând pot fi nevoiți să intervină într-o situație aflată la limita dintre viață și moarte. Proiectul însă necesită finanțare și de aceea a fost lansat un apel către toți cei care pot contribui.
David și Daria Geamănu au reacționat la acest apel și și-au dorit să fie un exemplu și pentru alte persoane. Cei doi frați au donat împreună 2.000 de lei, bani strânși din alocația pe mai multe luni sau din burse.
David a terminat clasa a XII-a, la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și zilele trecute a susținut examenul de Bacalaureat. A intrat la acest colegiu după ce a luat 10 la Evaluarea Națională susținută în urmă cu patru ani. spune că a decis să contribuie la proiectul Crucii Roșii în semn de mulțumire pentru dascăli, dar și că este conștient de importanța cunoașterii acordării primului ajutor.
Citește și: Crucea Roșie Sibiu are nevoie de donații pentru a-i învăța pe profesori cum să acorde primul ajutor
„Am ales să contribui din două motive. Primul este acela că mă aflu, în prezent, la final de ciclu liceal, și, dincolo de aprecierea personală față de profesorii și mentorii mei, am considerat că e un mod frumos de a termina o etapă importantă din viața mea de elev, arătându-mi în felul acesta recunoștința față de tot ce a însemnat pentru mine parcursul școlar. Al doilea motiv este tot de natură personală, pentru că alături de Crucea Roșie și de Asociația Studenților la Medicină, am participat cu mulți ani în urmă la etapa națională a concursului Micii sanitari, învățând tocmai aceste măsuri de acordare a primului ajutor”, spune David.
Daria are 16 ani și a terminat anul acesta clasa a IX-a tot la Colegiul „Gheorghe Lazăr”. Fata spune că a impresionat-o foarte mult cazul fetei de la Cluj care și-a pierdut viața după ce s-a înecat cu un jeleu și care, poate, ar fi putut fi salvată dacă cineva din jurul ei ar fi știut să acorde primul ajutor.
„Ca și fratele meu și eu am participat la concursul Micii sanitari, gândindu-mă încă de pe atunci la posibilitatea de a deveni medic. Pentru mine faptul că donez alocația mea pentru acest proiect are mai mare legătura cu faptul că am fost impresionată de tragedia de la Cluj. Am ajutat și voi ajuta în continuare atunci când am posibilitatea, nu fac nimic ieșit din comun”, spune Daria.
Gestul celor doi copiii a impresionat-o pe Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu care spune că gestul celor doi poate fi luat drept exemplu.
„Faptul că David și Daria și-au donat alocațiile și bursele a fost pentru noi un semnal că inițiativa noastră sensibilizează și a fost foarte emoționant să vedem că tocmai cei mai tineri s-au sensibilizat printre primii. A fost cu atât mai emoționant să vedem că au fost tineri care au interacționat cu Crucea Roșie în trecut, atunci când au participat la sanitarii pricepuți. Ambii copii sunt minunați, sunt olimpici, au rezultate extraordinare la învățătură și a fost o mare bucurie să-i vedem venind către noi. Sunt un exemplu pentru ceilalți. Dacă doi tineri au putut renunța la bursele și alocațiile lor, pentru cei care au bani nu cred că ar fi o problemă să susțină o grupă de profesori în învățarea tehnicilor de acordare a primului ajutor”, spune Raluca Morar.
Cu cei 2.000 de lei donați de David și Daria 12 cadre didactice vor fi instruite să acorde primul ajutor. La finalul cursului dascălii vor primi o diplomă din partea Crucii Roșii, recunoscută la nivel mondial.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cursuri acordare primul ajutor , donatie crucea rosie , David și Daria geamanu , Crucea Roșie Sibiu ,
Vizualizari: 10371
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Raluca Budusan
Acum 2 ore
Iepurasul
Acum 2 ore
R.
Acum 2 ore
Marko
Acum 2 ore
Lucian