Duminică,
24.09.2023
Cer Senin
Acum
25°C

A fost lansată încă o licitație pentru transport electric metropolitan: 30 de autobuze de 12 m

A fost lansată încă o licitație pentru transport electric metropolitan: 30 de autobuze de 12 m

Primăria Sibiu pregătește o nouă licitație pentru achiziționarea unui alt lot de autobuze electrice, care vor deservi viitoarea zonă metropolitană. De data aceasta, licitația prevede achiziționarea a 30 de autobuze electrice cu lungimea de 12 m.

Zece localități sunt partenere în cadrul zonei metropolitane – municipiul Sibiu, ca lider, orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, precum și comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia – care vor fi deservite de autobuze electrice. Conform anunțului de licitație, în total, urmează să fie achiziționate 30 de autobuze electrice de 12 m complet echipate, 30 de stații de încărcare lente, cu conector pe cablu, la autobază, precum și zece stații de încărcare rapidă, cu pantograf inversat, în teren.

Descrierea proiectului, precum și necesitatea achiziționării sunt asemănătoare cu anunțul precedent, de achiziționare a șase autobuze de 10 m. „Din datele obținute în cadrul activității de colectare de date pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, navetismul în scop de loc de muncă (58% din numărul total de navetiști) evidențiază faptul că municipiul Sibiu are o atractivitate ridicată în ceea ce privește locurile de muncă pentru locuitorii din zona limitrofă”, scrie la capitolul care descrie contextul general din caietul de sarcini”.

Licitația este programată pentru data de 21 august 2023, iar valoarea contractului este estimată la 81,3 milioane lei.

Amintim că la începutul anului trecut a fost constituită Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu „din dorința de a funcționa drept un liant între cetățeni și expansiunea constantă a transportului public local actual”.

Prin respectiva investiție, autoritățile locale se așteaptă la creșterea numărului de pasageri în transportul public la nivelul primului an cu aproximativ 5%, precum și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și reducerea traficului de autoturisme personale la nivelul primului an, fără a fi specificat un număr estimativ.

În prezent, Tursib, operatorul local de transport public, execută programele de circulație cu 148 de autobuze și cinci minibuze electrice, care parcurg, conform calculelor, 19.300 km și transportă în medie peste 103.000 călători pe zi doar la nivelul municipiului Sibiu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1731

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Eddy

Acum 2 luni

Autobuze "verzi" sunt doar in mijlocul orasului , cat si cele albastre....principiul egalitati intre cetateni nu exista , in cartierele din periferie circula autobuze fara clima, care nu vin la timp, asa zisi controlori de bilete se plimba doar in zile in care e placut afara ...la minus 10 grade cand nu vedeai din autobuz afara nu era unul pe trasee....inca exista in asa zisa instutie Tursib diferentieri , desi pretul abonamentului este acelasi indiferent de zona in care locuiesti se practica ideea de cetateni de mana a doua si cetateni de centru.......jalnica politaca........ Va asteptam cu drag la controlat de bilete in periferie......
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus