Pentru al doilea an consecutiv, elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Roșia, structurile școlare Waldorf și Roșia, vor beneficia gratuit, în perioada 31 iulie – 11 august de activitățile educative indoor&outdoor din cadrul proiectului Școala de vară „Școli cu scLipici”. Potrivit organizatorilor scopul acestor activități este de a susține dezvoltarea competențelor de literație în rândul elevilor, de a reduce decalajele în învățare, de stimulare cognitivă pe parcursul vacanței pentru evitarea regresului școlar, de a promova relaționarea și învățarea prin cooperare, de a reduce absenteismul și abandonul școlar.
40 de elevi dintre care jumătate sunt din clasele primare și jumătate de la gimnaziu vor participa timp de două săptămâni, în mod gratuit, la o școală de vară care se află deja la cea de-a doua ediție .

Elevii participanți vor fi captați în magica lume a poveștilor, a cititului și a scrisului, vor exersa matematica printr-o abordare distractivă, vor face experimente științifice, vor realiza proiecte de artă, lăsând jocul, imaginația și creativitatea să le fie aliat în învățare. Pe lângă valoarea formativă a deprinderilor de bază, fiecare titlu de carte ales și utilizat în demersul instructiv-educativ al activităților din cadrul școlii de vară are ca scop dezvoltarea incluziunii școlare, a acceptării, a empatiei, a toleranței, a prieteniei, a cooperării, a curajului, a autocunoașterii, a motivării sau a învățării.
„Având în vedere că ne dorim o dezvoltare sustenabilă și incluzivă a comunității școlare, dar și datorită faptului că avem o bună colaborare cu mai multe instituții din județ, ai căror manageri au răspuns afirmativ și la activitățile din cadrul primei ediții, am inclus în calendarul activităților și posibilitatea prezenței invitaților din exteriorul unității școlare pentru a le citi copiilor și a le vorbi despre importanța lecturii în vederea dezvoltării armonioase”, spune Daniela-Paraschiva Danka, profesor de Limba și literatura română-Limba engleză, director adjunct și coordonator al școlii de vară.

Pe lângă activitățile specifice de dezvoltare a literației, în cadrul cărora vor participa, în general, elevii din clasele primare, noutatea acestei ediții va fi participarea elevilor din clasele gimnaziale la ateliere de storytelling, de scriere creativă, de improvizație teatrală și de pregătire pentru examenul de Evaluare Națională, precum și excursiile tematice, unde vor fi organizate picnicuri literare, vizionare de film documentar sau ateliere de handcrafts.
Alături de cei 40 de elevi (20 din clasele primare și 20 din clasele gimnaziale) și de profesorul coordonator vor mai fi profesoarele Leila Gabor, Cristina Bejan, Maria Filimon, Teodora Cristea și Simina Oltean, precum și elevi din clasele mai mari, invitați din exteriorul unității școlare (biblioteci, universitate, primărie, teatru etc.), persoane din comunitate, dar și absolvenți ai școlilor implicate. Întreaga activitate organizată pe parcursul celor două săptămâni este desfășurată în mod voluntar, neremunerată, din partea tuturor celor implicați în proiect.

Proiectul este dezvoltat de către Fundația Noi Orizonturi, iar activitățile vor avea la bază curriculum-ul dezvoltat în cadrul FNO. Activitățile planificate vor avea loc în incinta structurii școlare Waldorf, din comuna Roșia, sub coordonarea directorului adjunct, Daniela-Paraschiva Danka, profesor de Limba și literatura română-Limba engleză.
Printre parteneri se numără în acest an: Fundația Noi Orizonturi, Asociația „HAI din pantofi în bocanci”, Asociația APAR Roșia, Asociația Casa Calfelor Sibiu, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Biblioteca Județeană Astra Sibiu.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: scoala de vara rosia sibiu , scoala de vara gratuita , daniela danka , Şcoala Gimnazială Roşia ,
Vizualizari: 2181


Ultimele comentarii
Acum 35 minute
MergeTreaba
Acum 39 minute
Ana Alexe
Acum 39 minute
Eu
Acum 55 minute
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Emil