Marți,
07.10.2025
Innorat
Acum
10°C

Un local nou, de brunch, în Sibiu: la fix și la locul potrivit

Un local nou, de brunch, în Sibiu: la fix și la locul potrivit

De aproape trei săptămâni, la Sibiu s-a deschis un nou local de brunchuri – adică de mic dejun întârziat sau de prânzuri devreme. Sau de ambele în același timp. Un business da familie, care îți oferă cam ce nu reușești să-ți pregătești dimineața acasă, având la bază două alimente simple - oul și untul.

De fapt, așa și se numește localul – Ouă și Unt Brunch Bistro. Am aflat despre el de pe Facebook și am mers acolo într-o zi în care mi se făcuse foame prea devreme. Am văzut că fac ouă Benedict – pe care demult nu le-am pregătit acasă, deși îmi plac mai tare decât ochiurile. Cu acest gând am plecat pe strada Târgul Vinului.

Localul este luminos datorită ferestrelor mari și amenajat cu foarte bun gust: un stil scandinav parcă, combinat cu elemente de lemn, cărămidă și are mult verde. Chiar și podul e verde. Există și o mică bibliotecă încadrată în peretele din stânga, dar exact lângă ea e o masă și dacă e ocupată ți-e incomod să iei o carte să o răsfoiești cât timp aștepți mâncarea. Dar eu am îndrăznit, pentru că mi-a atras atenția Istoria Transilvaniei, de George Barițiu, în trei volume.

Știam că e vorba de un business de familie, așa că nu era greu să ghicesc că domnul care m-a întâmpinat e unul dintre proprietari. Aflu mai târziu că „Ouă și Unt” a fost deschis de un cuplu mutat la Sibiu de la București, pentru că „eram aici de mulți ani cu sufletul”. De fapt, businessurile de familie din domeniul Horeca sunt cele mai faine, după părerea mea. Așa am simțit și aici: că ești tratat aparte, bine, ești de-al lor.

M-am așezat la una din mese – în total, în local sunt aproximativ 22 de locuri, dacă am reușit să număr bine – și înainte să aleg ceva din meniu, am comandat o limonadă rece, de 14 lei.

Evident, meniul nu e unul stufos, conține o pagină cu mâncăruri și alta cu băuturi, scrise în limba engleză.

Evident, specialitatea casei sunt ouăle Benedict, care sunt gătite în șase feluri: cu spanac, cu somon, cu spanac și somon, cu ciuperci, cu avocado și cu sparanghel. Prețurile sunt între 34 și 52 de lei. Mai puteți opta pentru omletă franceză de 27 de lei și ouă ochiuri pe cartofi proaspăt prăjiți cu telemea, de 25 de lei și o opțiune pentru vegani – 36 lei. În meniu sunt și patru tipuri de desert, care sunt făcute „in-house”: Polenta cake, Marble pound cake, Brownie și Homemade brioche french toast.

Eu am ales cele mai scumpe ouă Benedict – cu somon și spanac, iar la desert am optat pentru Polenta cake. N-am așteptat mai mult de 10-15 minute felul principal.

Ouăle vin pe un „blat” de cartofi rași și mi s-a părut o variantă extraordinară. Eu acasă puneam ouăle pe pâine sau toast (deși și aici există această posibilitate), dar varianta primită a fost foarte bună. Cum le șade bine acestor tipuri de ouă, după ce bagi în ele furculița gălbenușul curge peste cartofi, iar combinația cu sosul olandez (hollandaise) mă convinge că mai bun brunch nu există pe lumea asta. Bucățile de ou le combinam cu somon, iar cele de cartofi – cu spanac, apoi făceam invers. Oricum făceam, gustul era același – de casă, de parcă cineva a gătit special pentru mine, știind că nu voi pleca dezamăgit de la masă. Dacă aveam o bucată de pâine, lingeam de tot farfuria, dar o pauză de la făinoase niciodată nu strică, mai ales că urma să comand și desertul.

Și despre desert am numai cuvinte de laudă: bucata de prăjitură, din făină de mălai (polenta), era fărâmicioasă și se topea în gură. Peste ea, câteva felii de căpșună și cremă mascarpone. Ungeam feliile de căpșună cu crema și papilele gustative erau fericite. Am strâns toate fărâmiturile din farfurie.

Desertul l-am combinat cu o cafea espresso, care, apropo, era pentru mine cea mai bună cafea pe care am băut-o în ultima vreme în centrul Sibiului. Prăjitura costă 24 de lei, iar cafeaua - 9 lei.

La plecare, am primit și un mic desert la pachet.

Sincer, nu am niciun cuvânt de rău de scris despre noua locație de brunch din Sibiu. Doar că, fiind la început și lucrând doar doi oameni - dintre care, doar unul în bucătărie - în prima perioadă va fi mai dificil să deservească mulți oameni o dată, în cazul unui aflux de clienți în același timp.

Nota totală a fost de 99 de lei pentru un brunch pentru o singură persoană.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 15912

Comentarii

28 comentarii

Nemo

Acum 2 ani

Ai dat cat pentru 3 meniul zilei pe un destul de mic mic dejun..... Cred ca lumea a innebunit de tot...

Raspunde

Claudiu

Acum 2 ani

Fostul restaurant al pietarilor, Carpati Pe vremuri aveau si o terasa in curta din spate. Plus o bucatarie dicisita unde in anume Sami facea o ciorba de burta mortala. Iar in curtea din spate o tersa doar pentru clientii casei. Acum, chiar nu stiu cate au mai ramas impreuna Ce stiu este ca, dupa 1990 au fost mai multe tentative de a redeschide un restaurant acolo dar au falimentat rand pe rand. Si apoi a ramas inchis o multime de timp Poate cei de acum sunt mai norocosi

Raspunde

Doru

Acum 2 ani

Restaurantul Carpați s-a mutat, de mult, cu tot cu patron, bucătari și ospătari, la Prima. Și acolo veți găsi acum aceeași ciorbă de burtă ce era la Carpați. Cât despre ăștia, mergeți până nu oun lacătul pe ușă. Nu că le-aș dori eu răul, dar n-o să-și permită chiria mult timp.
Raspunde

Claudiu

Acum 2 ani

@Doru, nice try :-) Ai vazut oportunitatea, n-ai ratat-o :-))) Ce daca e reclama gratuita ? Samy a plecat imediat dupa 9 In Germania, restul echipei e demult fie la pensie , fie pe Calea Dumbravii. Poate fi cum zici daca te referi la cei care au lucrat acolo dupa '90. Cei de pana in 90 ( cu Mia barmana si Samy la bucatarie) nu au cum fi la Prima. It spune unul care a crescut pe Targu Pestelui si intra in Carpati saptamanal
Raspunde

Unsibian

Acum 2 ani

Prăjitură Polenta cake, pare din poză tipica prăjitură din făină de mămăligă a copilăriei numită simplu mălai, pe care ne-o făceau mamele sau bunicile noastre, consistența fiind tot una sfărâmicioasă. Din câte îmi amintesc ingredientele sunt banale cu 24 lei probabil faci o tavă întreagă.

Raspunde

Asa ieftin?

Acum 2 ani

100 lei pentru o persoană? Sigur nu merg Nu îmi permit, nu am venituri de "critic culinar"

Raspunde

MM

Acum 2 ani

Cum mă !? Doar 99 lei pe doua ouă( mouă), o creastă de somn și ceva mămăliguță cu, căpșună !? Nu pot să cred !!! Pomană...

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cronicarul

Acum 2 ani

Băi, sarakilor, somonul e scump peste tot. Voi mâncați slănină și brânză de oaie dimineața, nu va mai strofoliți :)))

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Robert

Acum 2 ani

Astora le pute ciocu a branza de la 6 dimineata pana la 10 seara si tu te astepti la pareri obiective? Daca ei nu au si tu ai, e ceva putred.Sigur ai furat tu de la stat sau esti interlop. Cine sa te creada ca tu ti-ai rupt coatele pe bancile facultatilor sau ai pierdut nopti lucrand. Cel mai misto a fost cand m-am mutat in SB si m-au intrebat daca eu am citit toate cartile pe care le am in biblioteca. Daca da, cand am avut timp :)). Orasul proastelor maniere si al invidiei.
Raspunde

Sibian100 %

Acum 2 ani

Robert,coatele tale sunt tocite ca ale oricărui sudist care se folosește de ele pentru a înainta prin viață.Tupeu ordinar și nesimțire maximă.
Raspunde

Dede

Acum 2 ani

mda. csf, ncsf. somonu' la "lumos" brunch e mai 'eftin. la fel la "local". dar mult succes pentru ca arata bine, stim ce taxe se platesc etc etc. mult succes la turisti pentru ca localnicii ...le avem pe ale noastre :D :D :D
Raspunde

Realistul

Acum 2 ani

Daca vrei sa fii servit la micul dejun, asta e! Dai un ban, dar știi că face!

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mircea

Acum 2 ani

Arata foarte bine si se observa ca au investit multi bani nu ca saracii ce ii critica! Domnle, nu va convine, nu va obliga nimeni sa frecventati! Dar nu inseamna ca restul lumii, adica cei care isi permit, nu au dreptul sa viziteze!!! Succes!

Raspunde

Împotriva cronicarilor

Acum 2 ani

Mă stupidule,nu toată lumea își permite să "arunce" un milion pe un brunch. E ceva rușinos să mănânci brânză???? Tu ești probabil,unul dintre copiii născuți într-un castel....într-o familie de nobili
Raspunde

Daniel

Acum 2 ani

"Oua benedict cu somon sau spanac "Au și astea denumirile lor ,royale si florentine ..Dar nah ,de ce sa ne documentam
Raspunde

Sparrow

Acum 2 ani

Mā alātur si eu opiniilor care înfiereazā pretul de 100 de lei pentru un mic dejun. Doar pentru cā e numit brunch asta nu inseamnā cā devine un dejun, doar ora servirii nu justificā pretul. Sigur, businessul trebuie amortizat si fācut profitabil in 3 luni nu in 15 ani, ceea ce e de inteles. Dacā si 22 de musterii vor intra simultan conandând mic dejunuri de 100 de lei/buc. Si asta 14 ore pe zi non stop atunci da, step this way
Raspunde

Gigi

Acum 2 ani

Deci un nou local care servește farfuria goala la preturi la care ai fi mâncat în Germania pana nu te mai puteai scula de pe scaun. Hai pa!
Raspunde

Gigi

Acum 2 ani

Deci o noua locație în care servesc farfuria goala la preturi la care ai fi mâncat în Germania sau alte tari civilizate pana nu te mai putea ridica de pe scaun.
Raspunde

Reclama

Acum 2 ani

"Frumos" articol de publicitate. Zero analiza obiectiva. Acum cativa ani rubrica asta era decenta...

Raspunde

Carcotel

Acum 2 ani

La asa preturi, estimez durata de viata a restaurantului, maxim 1 an :)
Raspunde

Michael

Acum 2 ani

20 euro mic dejunul! Mda....ridicol!
Raspunde

Denisa only good vibes

Acum 2 ani

Vai ce bucurie! Un loc minunat la preturi super decente, pentru noi, vloggerii si formatorii de opinii care lucram remote si facem milioane cu mental coaching! Super vibes!
Raspunde

Miki maus

Acum 2 ani

Încă unii care au venit din București ca să ne educe gastronomic pe bani multi.
Raspunde

Dede

Acum 2 ani

ca porcaria aia de "fain". dar na, oras turistic, calitate in cap si preturi pe trend ascendent ... ca localnici ne orientam-reorientam, gustam-decidem etc etc. si tu ca turist ai considera banii ca bani de monopoli - ca orice in vacanta/turist de altfel :D
Raspunde

Escu

Acum 2 ani

Scuze, am doua mici nelamuriri. Acel mic desert cadou la pachet se dă la orice client sau doar daca ai la gat o legitimatie oarecare? sau e in functie de valoarea consumatiei ? multumesc anticipat

Raspunde

Claudiu

Acum 2 ani

Raspunsul este evident si tine de logica simpla "Pe gratis" nu exista. Intotdeauna e mai scump decat pretul normal. Si-atunci, ori e deja inclus in pretul celorlalte ori ajuta legitimatia Chiar nu e greu . Deloc :-)
Raspunde

Cronicarul

Acum 2 ani

Orice local la început oferă ceva - un mic desert, o înghețată, o băutură etc.
Raspunde

Gospodina

Acum 2 ani

O capsuna sau o jumatate de capsuna...Doua lingurite de frisca... Putin, dar bun (Hahaha).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus