Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

200 de participanți la Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” de la Muzeul Astra. „Vom avea parte de momente sportive, spectacole, momente folclorice și expoziții”

200 de participanți la Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” de la Muzeul Astra. „Vom avea parte de momente sportive, spectacole, momente folclorice și expoziții”

Între 20 și 23 iulie Muzeul Astra găzduiește cea de a XXVI-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu. Ediţia din acest an reuneşte 200 de participanţi (elevi, profesori, promoteri culturali și artiști), din 28 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și București, dar şi din străinătate -  Republica Bulgaria, Republica Moldova (trei grupuri din raioanele Răuțel, Dondușeni, Călărași) și Mexic.

„Vizitatorii vor putea participa la workshop-uri demonstrative și interactive de apicultură, xilogravură, împâslit, confecționat podoabe din mărgele, cusut și împletit brățări, pictură pe pânză și cartonerie mexicană. Pe lângă workshop-ri vom avea parte de momente sportive, spectacole, momente folclorice și expoziții. Olimpiada este un eveniment intercativ. Duminică 23 iulie, ora 1700 se va desfășura festivitatea de închidere și premiere, moment în care măreția costumului nostru popular va fi etalată în toată splendoarea”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.  

Elevii înscrişi în concurs se întrec în 37 de tehnici meșteșugărești, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, croșetat, tricotat, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, xilogravură, pirogravură, linogravură, prelucrare metal, gravură piatră, mobilier pictat, confecționat jucării tradiționale, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, modelat ceramică, olărit, decorat ceramică, confecționat măști, artă decorativă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus