Pentru noul parc al Sibiului, Belvedere, Primăria va construi o parcare la capătul străzii Săcel. Astăzi, locația reprezintă un teren viran, la finalul investiției va avea 52 de locuri de parcare.
Strada Săcel este situată în intravilanul municipiului Sibiu, în partea de nord-est a cartierului Tilișca, iar parcarea care urmează să se amenajeze se află la capătul acesteia în apropierea parcului Belvedere și va deservi acest parc.
În prezent, pe amplasamentul investiției se află un teren viran liber de construcții și este în mare parte orizontal cu o mică pantă înspre vest. Pe amplasament există în momentul de față rețea de canalizare pluvială.
Cu proiectul tehnic elaborat de compania contractată în luna aprilie, Primăria Sibiu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului acordul de mediu. În acest sens, autoritățile locale au depus un memoriu de prezentare a viitoarei parcări. Potrivit documentului, se vor amenaja un număr de 52 de locuri de parcare din care două pentru mașini electrice.
Durata de execuție estimată este de 4 luni, lucrările de construcție urmând să fie executate de către o companie ce va fi contractată în urma unei licitații publice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: parcare parc belvedere
Vizualizari: 2208


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gazetarul amator
Acum 11 ore
Doru
Acum 12 ore
X
Acum 12 ore
Periscop
Acum 12 ore
Constantin