Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Încălzire treptată, de luni, până în week-end. Nu lipsește ploaia

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Încălzire treptată, de luni, până în week-end. Nu lipsește ploaia

Temperaturile vor crește, săptămâna viitoare pe măsură ce ne vom apropia de week-end, se arată în prognoza realizată pentru intervalul 31 iulie – 6 august. Luni, temperatura maximă va fi în județ între 25 și 28 de grade și va ajunge până la peste 33 de grade spre finalul săptămânii.

Luni

Temperaturile diurne vor marca o ușoară scădere față de zilele precedente, iar vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când local, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși izolat 15-20 l/mp și izolat 30-35 l/mp .

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 28 de grade, iar cele minime între 14 și 16 grade. Izolat, dimineața, se va semnala ceață.

Marți

Vremea se va încălzi și va fi preponderent frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare ziua, când pe arii restrânse în zona montană, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 de grade, iar cele minime între 15 și 18 grade. Izolat, dimineața, se va semnala ceață.

Miercuri

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua când local, cu precădere în zona montană, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 29 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade.

Joi

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare.

Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 33 de grade, iar cele minime între 15 și 18 grade.

Week-end

Vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară după-amiaza. Izolat vor fi condiții de averse slabe de ploaie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus