Joi,
11.09.2025
Ploi Scurte
Acum
19°C

Regăsită după zeci de ani, lada de călătorie a lui George Barițiu poate fi văzută gratis în cel mai nou muzeu al Sibiului

Regăsită după zeci de ani, lada de călătorie a lui George Barițiu poate fi văzută gratis în cel mai nou muzeu al Sibiului

La prima vedere pare a fi un cufăr din cărțile vechi cu basmele românilor. Dacă te apropii de ea poți observa încuietorile atent meșteșugite acum aproape 150 de ani de un meșter fierar, poți vedea urme de degete pe sertarele interioare și chiar dungile instrumentelor de scris impregnate în lemn. Lada de călătorie a lui George Barițiu este ceea ce în zilele noastre am numi laptopul de odinioară al marelui cărturar care a trăit și este înmormântat la Sibiu.

În primul rând trebuie să știți că lada de călătorie pe vremuri nu reprezenta un geamantan în care își puneai haine de schimb când plecai la drum. În cazul lui George Barițiu ea era folosită pentru a transporta cărți, peniță, cerneală, hârtie de scris, plicuri, fiind practic un birou mobil.

Lada datează din ultimul sfert al secolului al 19-lea, după moartea marelui cărturar român ea fiind donată de fiul lui, Ioachim Barițiu, Muzeului Asociațiuni ASTRA, undeva până în al Doilea Război Mondial, alături de un fond de carte.

După al Doilea Război Mondial și în perioada comunistă lada a zăcut într-un colț, uitată sau poate intenționat pusă acolo. Cert este că ea a fost recuperată recent și poate fi admirată în prezent în corpul A al Bibliotecii Județene Astra, unde tocmai s-a redeschis publicului Muzeul Asociațiunii.

”Lada aceasta pur și simplu stătea pe aici, nu era nici expusă, dar nici aruncată, stătea uitată într-un colț de cameră. Mă refer în special la perioada comunistă. În sinea mea aș îndrăzni chiar să cred că un bibliotecar i-a recunoscut valoarea istorică și culturală și a avut grijă de ea, să nu dispară. A ieșit la iveală când colegul nostru dr. Bogdan Andriescu  - șeful serviciului Cercetare, a scos-o la iveală și a decis că merită expusă publicului.

Lada nu era pentru haine sau obiecte persoanele, așa cum poate ne-am aștepta. Nu, George Barițiu o folosea pentru a avea cu el cărți, manuscrise, documente și multe alte obiecte de birou. Să nu uităm că George Barițiu este cel care a făcut lobby pentru ca Sibiul să fie legat pe calea ferată de Alba-Iulia și Brașov, a călători foarte mult în Țările Române, mergea adesea la București și de obicei cu trenul. Lada îl ajuta să lucreze pe drum, putea scrie pe ea, de aceea se și pot vedea urmele”, a explicat pentru Turnul Sfatului istoricul Răzvan Pop, director al Bibliotecii Județene Astra.

În urma ședinței Consiliului Județean de săptămâna trecută Biblioteca Astra are un nou regulament de organizare și funcționare. Una dintre cele mai importante modificări aduse o reprezintă apariția unui nou departament, care se ocupă de Muzeul Asociațiunii. Altfel spus, biblioteca redeschide publicului larg muzeul, așa cum a fost gândit el în urmă cu aproape 120 de ani. Aici poate fi admirată gratuit lada lui George Barițiu, în corpul A al Bibliotecii Astra.

Născut la 4 iunie 1812, George Barițiu este considerat întemeietorul presei românești din Transilvania. Istoric, publicist și deputat, George Barițiu se numără printre fondatorii Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). De asemenea, lui i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române. Are o statuie în Parcul Astra, fiind prima statuie dedicată unei personalități românești din centrul Sibiului. Este înmormântat la Sibiu, în cimitirul Bisericii dintre Brazi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Carcotel

Acum 2 ani

Daca e piesa de muzeu nu ar trebui "folosita" mai cu grija? Aici ma refer la manusi sau ceva similar pentru a proteja obiectul? Ma mir cum marele istoric si intelectual de renume mondiala, Razvan Pop a pus mana direct pe cufar. La fel si doamna respectiva din poze. Sau poate oricine sa mearga la muzeu si sa atinga exponatele dupa cum ii pofeste inima?
Raspunde

@@@

Acum 2 ani

De ce nu mi-ati publicat comentariul? Am intrebat doar care e meritul unora in aceasta descoperire de se pozeaza langa ea cum s-ar poza langa maimuta pe plaja?!
Raspunde

Museum

Acum 2 ani

E arheolog, istoric și liberal. La ei nu se folosesc mănuși.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus