Un tânăr în vârstă de 19 ani a rămas fără permis pentru 120 de zile și a fost amendat cu 2.175 lei după ce a fost prins de polițiști circulând cu o viteză de 182 de km/h pe autostrada A1, în județul Sibiu. Recordul a fost stabilit de un șofer din Harghita care a fost înregistrat de aparatul radar cu 225 de km/h.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat vineri o amplă acțiune în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe A1. Aceștia au folosit trei aparate Trucam în scopul descurajării și sancționării șoferilor care depășesc regimul legal de viteză, transmit luni reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
Astfel, au fost verificate 110 autovehicule, au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale și reținute 12 permise de conducere. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv 42, în 11 situații fiind aplicată și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Altor doi șoferi li s-au reținut permisele de conducere după ce polițiștii rutieri au constatat că au circulat pe banda de urgență, respectiv au folosit telefonul mobil, concomitent cu o altă abatere.
Exemple semnificative
În jurul orei 18:30, la km. 401 (zona localităților Dobra – Holdea, județul Hunedoara), un tânăr în vârstă de 25 de ani, din jud. Harghita, a fost depistat și înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 225 de km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.
În jurul orei 09:30, la km. 270 (județul Sibiu), pe direcția Sebeș - Sibiu, un bărbat în vârstă de 19 de ani, din județul Vaslui, a fost depistat și înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 182 de km/h. Tânărul deținea permis de conducere de mai puțin 1 an de zile. Și acest șofer a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.175 lei, iar dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.
Pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere, precizează sursa citată.
foto IPJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pe A1. Razie de amploare a pol , Șofer de 19 ani prins cu 182 d , razie pe autostrada A1 sibiu ,
Vizualizari: 1662
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bogdan
Acum 9 ore
Sparrow
Acum 9 ore
Mișu mare
Acum 10 ore
Magda Boar
Acum 10 ore
Max rasinareanul