Comportamentul anumitor turiști români, în diferite zone ale țării, nu este cel mai echilibrat, iar valul de violență din ultimele zile de pe litoral arată un tipar după care multe persoane reacționeză.
Psihologul sibian Mihai Copăceanu susține că problemele apare atunci când se formează un grup, pentru că de cele mai multe ori un singur individ înțelege în final că are un comportament deviant.
Care credeți că sunt motivele pentru care unii turiști ignoră regulile și indicațiile salvamarilor? Sunt factori precum necunoașterea regulilor, sentimentul că știu mai bine, neîncrederea în autoritate, dorința de afirmare etc.?
Există cel puțin 3 tipuri de turiști la mare: cei care nu se aventurează atunci când apa mării este agitată și evident nu au nevoie de interdicțiile salvamarilor, cei care intră în apă, dar respectă avertizările și cea de-a treia categorie a turiștilor care indiferent de indicațiile salvamarilor nu se supun regulilor.
Cea de-a treia categorie intră în ceea ce numim noi, psihologii, comportament de tip antisocial sau și mai grav, tulburare de personalitate de tip antisocial. Acești turiști sunt aceiași care nu respecta nici alte regulile, de la reguli de circulație, la norme sociale și de bun simț.
Și unii dintre ei sunt extrem de imprevizibili și periculoși fiind capabili de violențe grave, care pun la risc viața și integritatea fizică.
Cum poate fi abordată mai eficient comunicarea cu turiștii pentru a-i convinge să respecte indicațiile? Ce tehnici de convingere ar putea fi folosite?
Dacă ne referim strict la cea de-a treia categorie, nu există tehnici specifici de comunicare, nici de convingere. Aceștia nu respectă legea, nu respectă autoritatea publică, nu respectă nicio normă și în consecință nu acceptă nicio formă de dialog. Ei diminuează riscurile la care se expun, sunt centrați pe sine, sunt egoiști, egocentriști și fac orice pentru satisfacerea propriilor dorințe.
Prezintă acest risc crescut de violență dacă cineva este în calea lor.
Nu le e teamă nici de jandarmi, ba mai mult se revoltă și lezează autoritatea jandarmilor atacându-i fizic.
Ce caracteristici de personalitate credeți că îi determină pe unii turiști să ignore avertismentele și să își asume riscuri? Impulsivitate, narcisism?
Toate trăsăturile de personalitate de tip antisocial și anume impulsivitate, iritabilitate, comportament violent, lipsa regretului, sentiment extrem de îndreptățire (" fac ce vreau eu"), tendința de a încălca drepturile celorlalți, de a nu le pasă de siguranța celorlalți.
Considerați că amenințarea cu sancțiuni ar fi eficientă pentru a-i determina pe turiști să respecte regulile sau ar avea un efect contrar și i-ar întărâta și mai mult?
Nicidecum.
Ce exemple de campanii de informare și conștientizare au avut succes în a-i face pe oameni să respecte anumite reguli?
Din păcate, numărul turiștilor care mor prin înec doar pentru că nu au acceptat indicațiile salvamarilor este în creștere în fiecare an. Vedem cu toții numărul acestora, citim știrile, iar alții au fost pe aceeași plajă. Reacția este "mie nu mi se poate întâmpla nimic". Campaniile eficiente sunt pentru categoria celor care oricum au respect față de norme și reguli. Ei vor fi și mai prudenți și mai temători.
Cum pot fi abordați turiștii necooperanți fără ca salvamarii să devină agresivi și fără escaladarea conflictului? Ce tehnici de escaladare recomandați?
Cred că orice salvamar în pregătirea lor profesională au parte de tehnici specifice de abordare a unui turist necooperant agresiv, impulsiv sau sub influența alcoolului sau altor substanţe psiho-active.
Confruntarea directă, tonul ridicat, amenințările, violența verbală, jignirile și insultele nu fac decât să escaladeze conflictul.
E de înțeles că salvamarii pot fi provocați, sunt jigniți și înjurați însă în aceste situații ei nu ar trebui să-și depășească obligațiile de serviciu și sa ajungă să-și pună viața în pericol sau să reacționeze cu mai multă violență la violența. În situații tensionate autocontrolul impulsurilor este dificil de realizat.
Cred că avem nevoie de mai mult respect si mai multă recunoștință față de cei care au rolul de a ne proteja și salva viața.
Cât influențează alcoolul reacția turiștilor?
Alcoolul are acest efect dezinhibator, chiar și o cantitate mică de alcool te impulsionează să reacționezi mult mai violent fizic și verbal. În grup, persoanele agresive și consumatoare de alcool au reacții extreme. O singură persoană, oricât de recalcitrantă ar fi, cedează la un moment dat. Însă în grup, agresorii nu au limite.
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor, specialist în adicții. A realizat o cercetare doctorală avînd ca temă starea de sănătate şi consumul de substanţe psihoactive în rîndul tinerilor.
Marcel Ciolacu: ”Fac un apel către forţele de ordine, să fie foarte ferme în aplicarea legii. Oamenii vor lege şi ordine”
Premierul Marcel Ciolacu a intervenit și el pe acest subiect, astăzi, și a cerut ca forțele de ordine să intervină ferm să aplice legea pe litoral.
Ciolacul a făcut referire la incidentele din ultimele zile, când jandarmii s-au bătut cu mai multe persoane pe o plajă din Costinești, iar la Eforie a avut loc o încăiererare între salvamari și turiștii care insistau să intre în apă.
„Pentru că începe weekendul şi probabil iar staţiunile de pe litoral vor fi pline de turişti, vreau să fac un apel către forţele de ordine, să fie foarte ferme în aplicarea legii. Oamenii vor lege şi ordine. Trebuie toleranţă zero faţă de toţi aşa-zişii bombardieri care fac scandal şi confundă plajele şi drepturile cetăţeneşti cu maidanul în România. Poliţiştii şi jandarmii au toată susţinerea mea, a întregului Guvern şi a tuturor oamenilor de bun simţ din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de Libertatea.
Sursa foto: Captură video / Libertatea
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: comportamentul turistilor roma , fortele de ordine , bataie pe plaja , copaceanu , turiști români , jandarmi
Vizualizari: 1323
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Bambolero
Acum 12 ore
@Dan
Acum 12 ore
Aci Duțu
Acum 12 ore
Emil