Luni,
22.07.2024
Cer Senin
Acum
22°C

GALERIE – Cum încep școala elevii din comuna Valea Viilor, după investiții de 300.000 de euro

GALERIE – Cum încep școala elevii din comuna Valea Viilor, după investiții de 300.000 de euro

Ambasadorul României în Austria, scriitorul și publicistul Emil Hurezeanu a inaugurat vineri, 1 septembrie, Școala Gimnazială și Grădinița „Marțian Negrea” din comuna Valea Viilor. Evenimentul a marcat finalizarea lucrărilor de renovare derulate de Asociația BookLand în perioada octombrie 2022 – august 2023, cu sprijinul partenerilor, comunității și autorităților locale.

Valoarea totală a investiției este de 300.000 EUR, dintre care 240.000 EUR reprezintă contribuția Asociației BookLand, iar 60.000 EUR suportul financiar asigurat de Primăria comunei Valea Viilor. Aceasta este cea de-a doua unitate de învățământ din județul Sibiu transformată de BookLand într-un spațiu modern, după renovarea școlii din comuna Boița (2021).

„Am primit cu bucurie propunerea BookLand de a inaugura Școala Gimnazială și Grădinița ‘Marțian Negrea’ din comuna Valea Viilor, județul Sibiu. Prezența mea astăzi, aici, nu este întâmplătoare. În primul rând, ca sibian și ca autor am fost dintotdeauna preocupat de aceste meleaguri și de acest arhipelag extraordinar al bisericilor fortificate din Transilvania saxonă, cărora le-am dedicat un album bilingv român-englez. Elevii din Valea Viilor au această șansă unică de a admira zi de zi o bijuterie a bisericilor fortificate ale sașilor transilvăneni, inclusă pe lista monumentelor protejate UNESCO, aflată aproape de școala lor. În al doilea rând, nu știu câți cunosc acest lucru, dar viața compozitorului Marțian Negrea, care a dat numele acestei școli, este strâns legată de Viena, locul în care îmi desfășor în prezent activitatea. Acesta s-a perfecționat în capitala austriacă, unde a urmat și cursurile prestigioasei Academii de Muzică și Arta Spectacolului. Traiectoria sa dovedește că educația este esențială în dezvoltarea unei persoane și decisivă în consolidarea unei societăți, îndeosebi în aceste vremuri de crize. Investițiile în educație sunt investiții în viitorul tinerei generații și implicit a întregii societăți. Nu pot decât să susțin eforturile Asociației BookLand și a societății civile care practică principiul subsidiarității, prin coagularea diferiților actori publici și privați, precum și a comunităților locale în jurul unui obiectiv comun. Renovarea acestei școli și grădinițe stă mărturie în acest sens.”, a declarat Emil Hurezeanu.

emil hurezeanu

„Totul a început ca un vis. Asociația BookLand și partenerii săi ne-au întins o mână de ajutor spre o poveste care s-a scris timp de 11 luni alături de oamenii din comunitate, școală, primărie și firma de construcții. Mulțumim acestei echipe frumoase, care a adus culoare în școala noastră, pentru că rezultatele vorbesc de la sine. Ne putem mândri astăzi cu o școală modernă, în care copiii beneficiază de un spațiu plăcut, curat și dotat. BookLand înseamnă schimbare și demonstrează că educația contează oriunde ne-am afla în această lume. ‘Împreună CONSTRUIM oameni’ – o deviză care ne-a intrat și ne unge la suflet” spune și Dana Vasiliu, Director Școala Gimnazială și Grădinița „Marțian Negrea”

„Fiecare țiglă de pe acoperiș a fost verificată și, unde era cazul, înlocuită, epuizând ultimul stoc din modelul respectiv existent pe piață, ba chiar solicitând țigle de la locuitorii din Valea Viilor (căci localitatea face parte din patrimoniul UNESCO și a trebuit să respectăm detaliile legate de conservarea aspectului arhitectonic inițial. Bineînțeles, am înlocuit structura de lemn și am protejat-o cu folie anticondens, înlocuind și întreg sistemul pluvial. La interior am dat jos lambriurile, am scos dușumelele vechi, am turnat șape noi, am curățat pereții până la cărămidă, apoi i-am tencuit, gletuit, șlefuit și zugrăvit, am montat uși exterioare și interioare, jaluzele și pervazuri la ferestre, precum și mobilier în sălile de clasă. Toate tavanele au fost acoperite cu structură metalică și plăci gips-carton, întreg sistemul electric fiind înlocuit. De precizat că rar ne-a fost dat să găsim o școală cu atâta umiditate în aer-pereți-pardoseli, umiditate care, în timp, favorizează apariția sporilor și germenilor periculoși pentru sănătate. Timp de două luni, cu dezumidificatoarele instalate în sălile de clasă, am scos peste 50 de litri de apă zilnic. În primăvară, am continuat lucrările la exterior: am început cu hidroizolarea temeliei, drenajul si extinderea canalizării, am construit separat instalația apă-canal pentru toaletele noi, întreaga apă pluvială fiind acum colectată subteran pentru a nu afecta fundațiile celor două instituții școlare. Am termoizolat energetic clădirile și le-am tencuit, dându-le un aspect cu totul nou. Am turnat trotuare perimetral, iar curtea interioară am reamenajat-o integral cu pavele, piatră naturală și borduri – e printre cele mai mari și mai frumoase curți reabilitate de noi în toți acești ani! Toate cele 4 scări de acces au fost remodelate și acoperite cu gresie. Iar în spațiul de joacă al Grădiniței am adus mobilier exterior pentru prichindei, să le priască și joaca, nu doar învățatul.” a explicat Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand despre modul în care s-au desfășurat lucrările.

Transformarea școlii a fost susținută de Primăria Valea Viilor, care și-a asumat o parte din costul de manoperă, precum și achiziția punctuală a anumitor materiale de construcții. Totul pentru ca elevii să poată avea parte de condiții excelente de învățătură.

În proiect a fost implicată și compania CON-A, care a suportat cea mai mare parte din manoperă, dar și alte companii private: Leroy Merlin, MaxBet România, UniCredit Consumer Financing, SAP, Vopseaua Oskar, Turbomecanica, Majorel, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery România, Sipex Company, Arco Media, Linde Gaz Romania, Profi Romania, Masterplast, Hirsch Porozell, Rocas Decor, Raveli, Terra Gres, Caparol, Eurotigla, Instal Impex, Mobila Dalin, Sitel Group, Fundația „O speranță în plus”, Deocon, Art Decor, Romprofix, Indfloor Group, Sanotechnik, Siniat, Marvicon, Menatwork Grup, Savelectro, Policolor, Hasit, Decathlon, Romstal, RTH Proconstruct, Ferro Romania, Apollo Probalast, Cemix, Umbriterm, Purmo Group Romania, Famous Roses, Pepiniera „Grădina verde” și Atip Design.

Prin programul „Renovare școli in mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 78 de școli din satele României sau fost reabilitate în perioada 2020 - 2023, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual.

Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice, dar și mobilizând sute de companii să contribuie cu bani sau materiale de construcții, prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022, care a aprobat formularul 177.

În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea în pericol atât lor, cât și profesorilor. De aceea, BookLand renovează școlile și militează pentru dreptul la educație al copiilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus