Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

ISJ Sibiu alocă toate cele 100 de posturi primite de la minister celor trei creșe noi. Director: „De la 1 octombrie ar trebui să putem primi copiii”

ISJ Sibiu alocă toate cele 100 de posturi primite de la minister celor trei creșe noi. Director: „De la 1 octombrie ar trebui să putem primi copiii”

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a decis ca toate cele 100 de posturi primite de la Ministerul Educației să fie alocate celor trei creșe noi din Sibiu, pentru a putea fi deschise. Astfel, unitățile școlare vor avea toate posturile necesare pentru a putea funcționa la capacitate maximă, după angajarea personalului nedidactic. Pe de altă parte, inspectorii vor trebui să continue presiunile către Ministerul Educației pentru obținerea de noi posturi pentru ca alte grupe și clase din unități de învățământ sibiene să nu aibă de suferit.

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții ISJ Sibiu care vor vota această decizie în Consiliul de Administrație ce va avea loc vineri, 8 septembrie, în prima parte a zilei.

„Ținând cont de toate semnalele transmise de către părinții copiilor înscriși la grupele de antepreșcolari de la creșele care aparțin Școlii Gimnaziale Nr. 1 Sibiu, Școlii Gimnaziale Nr. 23 Sibiu și Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu, către trusturile de presă sibiene, precum și de mesajele transmise de către conducerea celor trei unități de învățământ, doresc să transmit tuturor faptul că acțivitățile la aceste grupe vor începe cât mai curând, iar părinții vor putea trimite toți copiii înscriși la activitățile acestor trei creșe”, spun cei de la inspectorat.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a repartizat, în ședința Consiliului de administrație de marți, 05.09.2023, posturile necesare derulării activităților, respectiv 17 posturi de educatori-puericultori, 34 posturi de îngrijitori, 3 posturi asistenți medicali, 3 posturi bucătari, 3 posturi ajutor de bucătar și 3 posturi mecanic. Aceasta înseamnă 63 de posturi.

Potrivit directorilor unităților de învățământ care au în administrare aceste trei noi creșe, posturile nu erau suficiente pentru deschidere și pentru primirea în siguranță a copiilor.

Se ia dintr-o parte și se dă în cealaltă

În acest context, șeful inspectoratului școlar spune că s-au căutat soluții pentru asigurarea necesarului de personal și explică demersurile inițiate și până acum și de acum înainte.

„Înțeleg faptul că nu acoperă întreg necesarul (posturile alocate inițial n.r.) cerut de către conducerea unităților de învățământ în care funcționează cele trei creșe, însă este maximul de posturi pe care l-am putut repartiza și aproba în prezent. ISJ Sibiu a cerut 207 posturi noi către Ministerul Educației pentru anul școlar 2023-2024, însă a primit doar 100 de posturi. Dintre acestea, 63 au fost distribuite către cele trei creșe. Vreau să vă transmit faptul că nu era posibilă distribuirea tuturor posturilor către aceste creșe deoarece în acest an școlar vom funcționa cu mai mult de 11 grupe la nivelul preșcolar (grădiniță) și cu mai mult de 54 de clase pregătitoare, acest fapt însemnând un necesar de 65 posturi didactice pentru funcționarea lor. Vă transmit faptul că vom căuta soluții pentru acoperirea necesarului de posturi, în special pentru creșe, și vom insista către Ministerul Educației pentru alocarea și a celorlalte posturi necesare. Este o decizie temporară, necesară pentru începerea activității la creșele noi, chiar dacă aceasta nemulțumește unele persoane”, a transmis prof. Emilian-Marius Novac.

Cirește și: USR Sibiu anunță că cele trei creșe noi nu pot fi deschise pentru că ME nu a alocat posturi. ISJ: Posturile au fost primite astăzi și se vor distribui săptămâna viitoare

Astfel, reprezentanții ISJ Sibiu spun că toate cele 100 de posturi date de minister vor merge către noile creșe.

„Am fost anunțați că mâine, în ședința consiliului de administrație se va decide că o să primim întreg necesarul de posturi. În acest context situația este cu totul alta. Vom putea deschide toată creșa după angajarea personalului nedidactic. Având în vedere că cel puțin două săptămâni trebuie să stea anunțul, apoi este perioada de depunere a dosarelor și angajarea efectivă, eu spun că de la începutul lunii octombrie putem primi copiii”, spune Patricia Gal, directorul Școlii Nr 23 din Sibiu.  

Vă reamintim faptul că Sibiul are de la începutul anului 2022 trei creșe noi construite de primărie, însumând 300 de locuri. Este vorba despre creșa din Vasile Aaron, structură la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu, cea din Țiglari care ține de Școala Gimnazială Nr. 23 și creșa din Ștrand, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Sibiu.

Deschiderea lor a tot fost anunțată, dar nu s-a reușit din cauza birocrației și a avizelor care trebuiau primite. Când s-a reușit obținerea tuturor avizelor a urmat așteptarea posturilor pentru ca aceste unități de învățământ să poată funcționa. Ministerul Educației a  întârziat însă trimiterea acestor posturi. ISJ Sibiu a anunțat primirea lor abia în data de 1 septembrie. Au fost trimise doar jumătate din posturile cerute de Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Sibian

Acum 1 an

Se zvoneste ca cele 3 crese trebuiau deschise la anul, in an electoral. Noroc cu parintii care au facut presiuni la inspectorat si ca au mai aparut unele informatii in presa, din partea USR.
Raspunde

Barosanu

Acum 1 an

"Se zvonește" că postacii USR sunt cam disperați și ar inventa orice ca să scape de iminenta cădere în irelevanță.
Raspunde

Profu

Acum 1 an

Pai cui sa le aloce? Sunt posturi pentru crese. Posturile din școli și licee se alocă cui vor ei ...
Raspunde

EU

Acum 1 an

Cele trei crese noi, nu pot functiona, nici macar temporar, fara acoperirea necesarului de posturi.Sunt copii mici, cu varste intre 1 an si 3 ani, care necesita ingrijire si supraveghere atenta si permanenta.Ministerul Educatiei si ISJ isi asuma vreo responsabilitate la inceperea activitatii unei crese cu personal insuficient?
Raspunde

Adi

Acum 1 an

Tot pnlisti vor umple locurile, da?

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus