Joi,
11.09.2025
Partial Noros
Acum
19°C

TIR cu țigări de contrabandă, oprit de polițiștii sibieni. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore

TIR cu țigări de contrabandă, oprit de polițiștii sibieni. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Poiana Sibiului a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii sibieni după ce au oprit TIR-ul pe care în conducea și au constatat că era încărcat cu țigări de contrabandă. 

„La data de 20 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din domeniul economic, în localitatea Săliște,” transmit joi reprezentanții IPJ Sibiu.

Astfel, în jurul orei 09.30, pe strada Gării, polițiștii au efectuat un control al semiremorcii unui ansamblu de tir, condus de către un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Poiana Sibiului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat în semiremorcă 399.000 de țigarete, în valoare de 399.000 de lei, produse despre care există bănuiala că nu ar fi fost plasate sub un regim vamal, neavând aplicate timbre fiscale care să ateste plata taxelor și accizelor pe teritoriul României.

Polițiștii de investigare a criminalității economice au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus