Valoarea garantată a unui punct „per capita” a crescut în cel de-al doilea trimestru de la 10 la 12 lei, iar valoarea garantată a unui punct pentru plata de servicii medicale a crescut de la 4 la 8 lei. Cele două valori sunt unice pe țară și duc la totalul sumei decontate pentru un cabinet de medicină de familie. Din aceste sume, medicii plătesc tot ceea ce ține de cabinetul lor. Ei spun că această creștere este de bun augur, dar nu sufcientă cu atât mai mult cu cât sunt anunțate măsuri fiscale ce pot face ca banii în plus să fie inutili. Mai mult, în acest moment medicii sunt revoltați pentru că banii aferenți lunii august nu au intrat în conturi și mulți dintre ei sunt în imposibilitatea de la plăti datoriile către stat.
Începând cu luna iulie a anului 2023 veniturile medicilor de familie au crescut după ce au fost mărite valorile punctului „per capita” și a punctului pentru plata pe serviciu medical, inclusiv pentru plata pe serviciu medical diagnostic şi terapeutic. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate în primul caz valoarea a crescut de la 10 la 12 lei, iar valoarea punctului pentru plata pe serviciu medical a crescut de la 4 la 8 lei.
Pentru a înțelege ce înseamnă „per capita” trebuie știut faptul că fiecare medic are un număr de persoane înscrise pe o listă structurată pe sexe și grupe de vârstă. Fiecărei grupe de vârstă îi corespunde un număr de puncte care se înmulțește cu valoarea punctului, astfel fiind stabilit numărul de puncte „per capita”. De asemenea, fiecărui serviciu îi corespunde un număr de puncte care se înmulțește cu valoarea punctului per serviciu și așa se stabilește suma ce urmează a fi decontată pentru serviciile medicale oferite într-un cabinet de medicină de familie. Din suma pe care medicul o primește la finalul lunii, acesta trebuie să plătească tot ceea ce ține de cabinetul său: de la salarii și utilități până la impozit și materiale necesare acordării actului medical.
De asemenea, pentru a crește accesul persoanelor de pe lista medicilor de familie la servicii medicale acordate de medicul de familie, inclusiv la consultații de prevenție, consultațiile acordate la distanță pentru afecțiuni cronice au intrat în plata „per capita”. Reprezentanții CJAS explică faptul că această reglementare crește accesul asiguraților și neasiguraților la servicii medicale.
Potrivit informațiilor făcute publice pe site-ul CJAS se poate vedea că, în luna iulie a acestui an, cele mai mari sume decontate pentru un cabinet de medicină de familie depășesc 70.000 de lei, ajungând și la 78.278,88 lei, maximul decontat în luna iulie, iar cele mai mici fiind sub 20.000 lei, ajungând la 17.615,52 lei, cea mai mică sumă decontată pentru un cabinet de medicină de familie. Potrivit sistemului de plată, sumele efective la care poate ajunge un medic de familie se pot vedea la finalul unui trimestru, care însumează trei luni.
Măsura creșterii valorii punctelor care stabilesc veniturile unui medic de familie a fost luată în vederea stimulării acestora pentru a alege și această ramură medicală. În ultimii ani atât la nivel național, cât și la nivelul județului Sibiu, numărul medicilor de familie a scăzut. Astfel, conform datelor furnizate de reprezentanții CJAS, în anul 2015 existau 251 de medici de familie în relație contractuală cu CAS, iar în anul 2023 mai sunt 219 medici de familie, din care 40 au vârste peste 67 ani.
Creșterea este de bun augur, dar nu suficientă
Medicii spune că, într-adevăr, după intrarea în vigoare la 1 iulie a noului contract cadru și a normelor lui de aplicare și până în prezent, se înregistrează o creștere a veniturilor cabinetelor de medicină de familie.
„Această măsură trebuie să constituie un punct de pornire pentru reforma sistemului de asistență medicală primară, care să aducă interesul tinerilor medici pentru această specialitate si sa asigure asistenta medicala primara si in zonele rurale, deficitare din acest punct de vedere. Amintim ca medicina de familie este baza sistemului medical și este singura specialitate medicală care nu a beneficiat de creșterea veniturilor in sistemul medical în anul 2018. Augmentarea actuala este multașteptata și meritată. Încasările cabinetelor de medicină de familie din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate reprezintă venitul brut al acestora, din care se suportă toate cheltuielile: salarii, impozite, utilități (care au crescut semnificativ), reparatii, dotari, materiale sanitare, consumabile, contracte protectia muncii, medicina muncii, deratizare, combustibil etc.)”, spun reprezentanții patronatului medicilor de familie din Sibiu.
Aceștia precizează că medicii de familie își exercită profesia într-un sistem controlat, astfel că autonomia și posibilitatea de dezvoltare sunt restrânse. Serviciile medicale pentru care se poate percepe plată în asistența medicală primară sunt doar cele care nu fac obiectul contractului cu casa de asigurări şi reprezintă în medie doar 3% din venitul cabinetului.
Dr. Mihaela Stan, președintele Patronatului Medicilor de Familie Sibiu
Mai spun că prevederile contractului cadru și normelor metodologice stabilesc un număr maxim de consultații plătite/zi. În realitate medicii specialiști de medicină de familie acordă un număr mult mai mare de consultații, însă serviciile medicale care depășesc limita stabilită prin norme rămân a fi prestate gratuit, reprezentând activitate neremunerată a medicilor de familie.
Mai spun că, din cauza numărului în scădere de medici de familie, mulți dintre ei au un număr mare de pacienți, ceea ce atrage program prelungit pentru a le asigura pacienților servicii medicale care să le acopere nevoile. Din cauza faptului că nu există posibilități pentru a-și asigura înlocuirea, medicii de familie nu pot beneficia de concedii medicale, concedii de odihnă.
„Deși veniturile cabinetelor medicale au crescut, procentul de creștere este semnificativ scăzut, nefiind raportat la rata inflatiei, respectiv nu ține pasul cu explozia majorării cheltuielilor, multe dintre ele impuse prin chiar contractul cadru. Medicii de familie întâmpină deja, de mai mulţi ani, dificultăţi în angajarea sau menţinerea asistenților medicali din cauza salariului neatractiv oferit, care este mult sub renumerarea corespunzătoare pentru activitatea prestată de asistenṭii medicali în cadrul cabinetelor de medicină de familie”, mai transmit reprezentanții patronatului.
În concluzie, aceștia consideră că această creștere a veniturilor cabinetelor de medicină de familie intervenită după 1 iulie 2023 va fi depășită de sarcinile fiscale proiectate a fi aplicate în viitorul apropiat.
„Este imposibil ca din aceste venituri medicii de familie să susțină cheltuielile cabinetelor, iar echipa medicală să fie remunerată corespunzator pregătirii profesionale și a activității desfășurate!”, încheie cei din cadrul Patronatului Medicilor de Familie Sibiu, condus de dr. Mihaela Stan, în calitate de președinte.
Nu și-au luat banii pe august
Dincolo de toate acestea, medicii de familie sunt revoltați pentru că banii pentru luna august nu le-au intrat în conturi și mulți dintre ei se află în imposibilitatea de a plăti salariile și contribuțiile la stat. Pentru că luni, 25 septembrie, contribuțiile către stat ar trebui să se vadă în trezorerie este posibil ca mulți dintre ei să apară cu datorii.
„Banii pentru luna septembrie au fost insuficienți. Luna septembrie este ultima din trimestru. Inițial se luase decizia să se plătească în jur de 80%, în funcție de disponibilitățile pentru fiecare județ. Ulterior, cei de la Ministerul Finanțelor au retras banii. În urmă cu două zile ei aprobaseră folosirea banilor alocați pentru trimestrul IV în trimestrul III urmând că pentru trimestrul IV să facă rectificare, dar ziua de 25 septembrie va fi depășită. Unii dintre colegi au reușit să-și plătească salariile și datoriile către stat din banii proprii, din rezerve, dar sunt mulți colegi care nu pot face asta”, spune un medic de familie.
La nivel național, pe fondul crizei de medicamente Casa Națională de Sănătate a transmis un răspuns la o solicitare făcută de jurnaliștii de la HotNews în care se vorbește despre aprobarea prevederilor bugetare aferente trimestrului III.
„În urma solicitărilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanțelor a transmis CNAS aprobarea suplimentării prevederilor bugetare aferente trimestrului III, prin diminuarea corespunzătoare a prevederilor trimestrului IV, cu încadrarea în fondurile anuale aprobate prin Legea Bugetului de Stat”, au transmis reprezentanții cei de CNAS, pentru HotNews.ro.
De asemenea, ei spun că, „toate procedurile administrative referitoare la Memorandumul de aprobare a suplimentării limitei de credite bugetare și credite de angajament, pentru luna septembrie, conform trimestrializării nou aprobate și l-a transmis deja către ministerele avizatoare”.
După aprobarea Memorandumului, CNAS va efectua plățile pentru servicii medicale, medicamente și materiale sanitare, inclusiv pentru programele naționale de sănătate și cele care fac obiectul contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat, cu termen de plată în luna septembrie.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: patronatul medicilor de famili , crestere venituri medici de fa , Mihaela stan , medici de familie , casa de asigurări de sanatate ,
Vizualizari: 5606
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mihai tanase
Acum 2 ore
Asa ceva...
Acum 3 ore
Carcotel
Acum 3 ore
Carcotel
Acum 3 ore
Bebe