Mă simt înșelat, pentru că titlul, în opinia mea, nu e în concordanță cu ce e în conținutul video. De fapt, subiectul nu este Arsenie Boca, ci noi. Fiecare dintre noi, credincioși sau ”ne„. Și felul în care ne raportăm la societate, la ceilalți de lângă noi sau ceva mai departe.
Nu este vorba despre călugăr, ci despre monetizarea unui simbol, chiar și a unuia religios. De a face profit chiar și într-o lume spirituală. De la lumânările ”originale”, pe care trebuie să le arzi într-o biserică, până la negocierea prețului cu popa, la buza mormântului atunci când îți mor părinții.
Nu este vorba despre Zian, după numele de prim-botez al lui Arsenie Boca, ci despre fricile și temerile noastre, îngropate în ceva ce ar trebui să fie peste nivelul nostru de cunoaștere. E nevoia de a ne despuia de greutatea deciziei și de a o monta pe un alt cadru.
Nu e vorba despre viitorul sfânt Arsenie, ci despre nevoia noastră de speranță, de mai bine, cândva, în viitor. Una gratuită, care nu mai vine nici din păcănele, nici din pariuri, nici din loto și nici măcar din munca cinstită. Iar dacă nu vine în viața asta, cu siguranță va veni în cea de apoi. Dar va veni, nu-i așa?
E vorba despre a ne umple ignoranța cu ceva ce nu poate fi atins sau ridiculizat de ceilalți. Să te scufunzi în credință e ceva nobil în societatea noastră, chiar dacă asta nu înseamnă decât să-ți faci trei cruci la intersecție și să porți vizibil un port-chei cu Boca.
E vorba despre cei care venerează în general - fie un sfânt, un simbol, un om, banii sau viața. Cei dedicați trup și suflet, pentru care și atunci când venerația e golită de orice sens, tot rămâne un simbol. Pentru că e tot ce le-a mai rămas în viață.
E vorba despre cei din Arhiepiscopia Sibiu. Oamenii, nu neapărat instituția. E vorba despre orgoliul și frica celor care au permis echipei care a realizat documentarul să filmeze la Sâmbăta de Sus. Cred că solicitarea lor de a interzice filmul vine de aici, mai degrabă decât din preocuparea față de conținut. Față de Arsenie Boca. E, de fapt, validarea lor în fața mai-marilor.
E vorba și despre regizorul Alexandru Solomon. Despre talibanismul său anti-ortodox disimulat în acte punctuale de onestitate. Le spune celor aleși în casting că este evreu și că poate nu e tocmai imparțial, ne arată și nouă, privitorilor, spre final, că a ajuns să se taie în palmă pentru a protesta într-un act pseudo-cultural, în opinia mea. E și talibanismul nostru, radicalism în orice direcție, în orice situație, în orice relație.
E vorba despre prostia crasă din noi. E vorba despre educație și mai ales lipsa ei. Nu numai a celui care spune în documentar că habar nu are cine au fost legionarii. Și că par punk în hainele lor negre.
E vorba despre naționalism. Unul searbăd, leneș, puturos și grețos. În care susții că Zelea Codreanu a fost un mare român, pentru că a vrut binele țării. Și că, dacă a omorât pe cineva cu mâna lui, cu siguranță a avut un motiv.
E vorba despre mine, la fel cum este vorba și despre tine. Arsenie Boca, Andreea Tonciu, Morar, Codreanu sau cine mai apare fugar prin documentar sunt doar niște mici repere. Bune sau rele, în funcție de bula în care trăim.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: zian , arsenie viata de apoi , regizor , arhiepiscopia Sibiu , astra film fest , documentar , Arsenie Boca , comentariu
Vizualizari: 7400
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Radu Magda-Vilcea
Acum 2 ore
Ilarie
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Luminița Vaida
Acum 2 ore
Ioan